Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat, luni, după consultările cu președintele Klaus Iohannis că i-a propus acestuia o soluție de criză, și anume desemnarea unui prim-ministru din partea UDMR pentru o perioadă de șase luni până la rezolvarea crizei politice. El a precizat că e nevoie de un guvern politic, nu tehnocrat.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Președintele UDMR a afirmat, la Parlament, că, pentru a ieși din această încurcătură, ei pot să dea o mână de ajutor, arată news.ro.
Noi am prezentat varianta noastră și analiza noastră și i-am spus președintelui că în acest moment nu este nici cale nici timpul să căutăm soluții care nu sunt viabile. Aici nu e un joc de a pune mâna pe putere și a guverrna România ci este vorba de responsabilitate și asumare, și de o soluție pentru a trece prin această perioadă dificilă”, a spus acesta.
Kelemen Hunor a arătat că UDMR este pregătit să ofere o soluție în două etape, în sensul de a trece iarna, pentru șase luni de zile, astfel că se impune o înțelegere cu partidele care sunt dispuse la o astfel de înțelegere, PSD și USR. Să încercăm să refacem coaliția dacă se poate, dacă nu, un guvern cu un premier UDMR, cu un mandat limitat”, a afirmat Kelemen Hunor.
”Peste șase luni de zile timpul trece. Ce nu ai putut să reușești astăzi, poți să reușești peste șase luni de zile”, a arătat Kelemen Hunor, menționând că ”timpul trece și te ajută să fii mai înțelept, mai calm, și acele șanse pot fi refăcute încet încet.
CITEȘTE ȘI Orange România colaborează cu Datanet Systems pentru modernizarea rețeleiKelemen Hunor a spus că este conștient de faptul că în ceea ce privește energia, PNRR, bugetul, ai nevoie de un guvern cu puteri depline.
Întrebat dacă ar susține un guvern tehnocrat, Kelemen Hunor a spus: ”De la un politician să nu așteptați un guvern tehnocrat în niciun caz, trebuie să își asume răspunderea. Noi avem o a treia cale, pentru a ieși din această încurcătură”.