Ministrul Educației, Monica Anisie, susține că, potrivit raportărilor primite din teritoriu vineri după amiază, aproximativ 80% dintre unitățile de învățământ sunt pregătite pentru deschiderea școlilor în privința asigurării materialelor pentru combaterea îmbolnăvirii cu COVID-19. Anisie a explicat că ideea revenirii elevilor în bănci la 1 octombrie a fost avansată de către premierul Ludovic Orban ca variantă primită din partea celor implicați, care au transmis propuneri către autorități.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
„Din raportările pe care le-am primit la Ministerul Educației, aproximativ 80% din unitățile de învățământ sunt pregătite, adică au aceste resurse. Este un proces continuu. Noi la momentul acesta, ieri la ora 13:00, când am avut videoconferința cu inspectori școlari generali, aceștia asta au prezentat, că 80% dintre școli sunt pregătite cu tot ce le trebuie din punctul de vedere al resurselor și materialelor pentru combaterea îmbolnăvirii”, a declarat Monica Anisie sâmbătă, într-o emisiune la B1 Tv, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Arafat, despre o eventuală amânare a începerii anului școlar cu prezența fizică a elevilor și profesorilor: O discuție oficială nu a avut locAceasta a explicat și faptul că ideea avansată de către premierul Ludovic Orban privind posibilitatea revenirii elevilor în bănci de la 1 octombrie este o propunere primită de către autorități.
„Precizarea pe care făcut-o premierul ieri este una venită din propunerile pe care le-am primit la Ministerul Educației, la Guvern în această perioadă. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, să fim sinceri, că sunt și părinți îngrijorați care consideră că ar trebui să amânăm deschiderea anului școlar. (...) există documentul prin care începerea anului școlar este prevăzută în 14 septembrie, a fost aprobat, Ordinul comun dintre ministrul educației și ministrul sănătății și în acel ordin este prevăzut și un calendar (...) în funcție de situația epidemiologică dar și de specificul școlii Consiliile de Administrație din fiecare unitate de învățământ fac o propunere către Inspectoratul Școlar și apoi în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență sau în Comitetul municipiului București se ia o decizie. Acolo unde situația epidemiologică este gravă, putem începe în sistem online” a precizat Anisie
Ea susține că s-ar „hazarda” dacă ar spune, înainte de 7 septembrie, care este scenariul privind deschiderea unităților de învățământ.
„Până la data de 7 septembrie cred că m-aș hazarda dacă aș spune în mod car care este scenariul. (..) Nu putem spune la nivel general, la nivel de țară cum anume va începe școala. (...) Trebuie să analizăm pe de o parte situația epidemiologică și să nu îi expunem sub nicio formă pe elevi la îmbolnăvire. Pe de altă parte trebuie să privim și specificul școlii: are spațiile necesare, are separatoare dacă nu există posibilitatea distanțării, are tot ce ăi trebuie în ceea ce privește dezinfectant, măștii ” a explicat ministrul.
Premierul Ludovic Orban afirmă că au existat discuții ca elevii să meargă la școală din 1 octombrie, iar din 14 septembrie cursurile să se desfășoare online. El spune că sunt argumente ale specialiștilor care spun că profesorii și elevii revin din concediu, iar anchetele epidemiologice au arătat că o mare parte din cei infectați au fost în concediu. "S-a discutat acest lucru, încă nu s-a luat o decizie în acest sens", precizează Orban.
Șeful DSU, Raed Arafat, a explicat că oficial nu a avut loc nicio discuție referitoare la debutul de an școlar fără prezența cadrelor didactice și a elevilor și că, de asemenea, nu a avut loc o discuție la o amânare a deschiderii școlilor până după alegerile locale.