Senatorii au acceptat, luni, să modifice condițiile de acordare a ajutoarelor pentru întreprinderi mici și mijlocii, după ce mediul de afaceri a criticat prevederile ordonanței de urgență adoptate de Guvern în acest sens.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Guvernul a aprobat, la finele lunii ianuarie, prin ordonanță de urgență, condițiile programului Start-up Nation.
Potrivit programului, persoanele fizice care înființează întreprinderi mici și mijlocii vor putea avea acces la ajutor de minimis de până la 200.000 lei, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile. Guvernul estimează că astfel vor fi înființate 10.000 de noi firme.
În urma adoptării actului normativ, mediul de afaceri a solicitat însă clarificarea condițiilor de aplicare și criteriilor de eligibilitate pentru acest program.
Ministerul de resort s-a grăbit să modifice proiectul.
CITEȘTE ȘI Plata cu cardul, obligatorie doar în magazinele cu cifră de afaceri peste 50.000 euro, avansul către clienți, redus la jumătateProiectul de ordonanță de urgență privind programul Start-up Nation ar fi trebuit adoptat ca lege, luni, de senatori, fără nicio modificare.
Reprezentantul Guvernului a solicitat însă rediscutarea proiectului în comisia de specialitate, astfel încât să poată fi preluate observații venite din partea mediului de afaceri, iar, la propunerea grupului PSD, plenul Senatului a aprobat cererea Executivului.
Prin urmare, după modificarea în comisii, proiectul de aprobare a ordonanței va reveni în discuția senatorilor, pentru a fi trimis apoi la Camera Deputaților pentru votul final.