Plenul Parlamentului se reunește, luni, pentru votul de învestire a Guvernului Orban. Executivul propus de premierul desemnat este compus din trei femei și 13 bărbați, mulți dintre ei fiind parlamentari. Orban propune 15 miniștri și un vicepremier – Raluca Turcan, prim-vicepreședinte al PNL. Guvernul Orban este format din profesori, economiști, ingineri, juriști și medici. Ludovic Orban a cooptat în echipa sa un diplomat de carieră – Bogdan Aurescu, care lucrează în MAE din 1996, dar și un militar de carieră, generalul Nicolae Ciucă, unul dintre cei mai succes ofițeri ai Armatei române. Trei dintre persoanele propuse au fost avizate negativ - Florin Cîțu - Finanțe, Violeta Alexandru - Muncă și Ion Ștefan - Dezvoltare. Ludovic Orban a refuzat, însă, să schimbe nominalizările pentru aceste ministere.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Ședința plenului Parlamentului este programată să înceapă la ora 14.00, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Grupul chinez Fosun preia marca Thomas CookPremierul desemnat, Ludovic Orban, va prezenta Programul de Guvernare și lista cu persoanele propuse pentru a face parte din Guvern.
Orban propune un Guvern cu 15 miniștri și un vicepremier - prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan. Trei dintre propuneri sunt femei, restul membrilor Cabinetului fiind bărbați.
Cei mai mulți dintre candidații propuși sunt parlamentari, unii dintre ei aflați la primul mandat. Unii au mai fost miniștri în diferite cabinete, iar Cătălin Predoiu, propus la Ministerul Justiției, a fost pentru o foarte scurtă perioadă prim-ministru interimar.
Guvernul Orban este format din profesori, economiști, ingineri, juriști, medici, un diplomat de carieră – Bogdan Aurescu și un militar de carieră, generalul Nicolae Ciucă, ofițer cu mai multe misiuni în străinătate.
CABINETUL ORBAN
Ludovic Orban - președintele PNL, premier desemnat
Ludovic Orban, al optulea președinte post-decembrist al Partidului Național Liberal, membru PNL de mai bine de 25 de ani, este pe cale să devină premier după ce a deținut o serie de funcții atât alese, cât și numite din partea partidului.
Ludovic Orban, în vârstă de 56 de ani, a absolvit Facultatea de Tehnologia Construcțiilor de Mașini din cadrul Universității Brașov (1988), este membru PNL din 1992 și are o experiență de 15 ani în administrația locală, fiind, pe rând, consilier local la sectoarele 1 și 3, dar și viceprimar al Capitalei. În perioada 2000 - 2010, a fost președintele PNL București.
În 2007, el a fost numit ministru al Transporturilor în Guvernul Tăriceanu, după eliminarea PDL de la guvernare.
La alegerile parlamentare din 2008 a fost ales deputat de București, mandat pe care și l-a reînnoit în 2012.
În 2007, când era ministru al Transporturilor, a fost implicat într-un controversat accident rutier în urma căruia i-a fost suspendat permisul de conducere pentru că s-a prezentat la poliție la mai mult de 24 de ore de la producerea acestuia.
Ludovic Orban a candidat de mai multe ori la Primăria Generală a Capitalei, dar fără succes.
Moțiunea depusă de Ludovic Orban, în baza căreia a intrat în competiția internă pentru președinția PNL, și cu care a fost ales președinte al partidului la Congresul din 17 iunie 2017, a fost intitulată ”Partidul Național Liberal, Forța Dreptei” și avea ca obiective câștigarea alegerilor prezidențiale, a alegerilor locale și parlamentare, precum și formarea Guvernului de către PNL.
Ultima declarație de avere depusă de Orban datează din ianuarie 2017, când a ocupat pentru ultima oară o funcție publică, pe cea de deputat. Documentul relevă că acesta deținea la acel moment, împreună cu soția, o casă de 200 de metri pătrați în Dobroești, cumpărată în 2014 și un autoturism Volkswagen din 2007. De asemenea, avea un cont de 3.000 de euro și un altul de 2.000 de dolari.
Raluca Turcan - vicepremier
Turcan este liderul de grup al deputaților PNL, prim-vicepreședinte PNL și președinte al PNL Sibiu. În perioada decembrie 2016 - iunie 2017, ea a condus Partidul Național Liberal, în calitate de președinte interimar. În 2004, Raluca Turcan a câștigat primul său mandat de parlamentar, fiind deputat de Sibiu.
Turcan s-a născut în 2 aprilie 1976, la Botoșani, este căsătorită cu Valeriu Turcan și are un copil.
Ea a studiat la Academia de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale și a urmat un master în Comunicare și Relații Publice, la SNSPA București. Între1996 – 1999, Turcan a urmat Institutul Puskin de la Moscova, obținând o diplomă în rusă comercială.
În plus, este cetățean de onoare al Statului Nebraska, SUA.
Monica Anisie – Ministerul Educației
Monica Anisie este președintele PNL Sector 2 București. Ea are 46 de ani și este profesoară la un colegiu din Capitală.
Anisie a deținut mai multe funcții de conducere în Ministerul Educației, a fost consilier prezidențial pe probleme de învățământ, a condus Direcția de Inspecție Școlară și a fost inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar București.
Ea a fost avizată pozitiv pentru funcția de ministru al Educației.
Costel Alexe – Ministerul Mediului
Costel Alexe s-a născut în anul 1983 și este deputat la al doilea mandat. A urmat cursurile Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași - Facultatea de Geografie și Geodezie, specialitatea Geografie Fizică. Potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputației, Costel Alexe este doctor în climatologie și meteorologie.
Costel Alexe s-a înscris în 2012 și la Facultatea de Drept, în cadrul Universității ”Petre Andrei” din Iași.
Înainte de a fi deputat, Alexe a lucrat ca operator de interviu la mai multe institute de sondare a opiniei publice. Între octombrie 2007 - iunie 2012, a fost consilier la Serviciul Juridic și Relații cu Publicul din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară din Iași.
De asemenea, Alexe este liderul filialei municipale Iași a PNL.
El a fost avizat pozitiv de către comisiile reunite ale Parlamentului.
Bogdan Aurescu – Ministerul Afacerilor Externe
Diplomat de carieră, Bogdan Aurescu (născut în 1973) este consilier al președintelui Klaus Iohannis și a fost ministrul Afacerilor Externe al României, între 24 noiembrie 2014 și 17 noiembrie 2015. Are gradul diplomatic de ambasador.
Aurescu lucrează în MAE român din 1996 și este membru al Comisiei ONU de Drept Internațional, al Curții Permanente de Arbitraj de la Haga, membru supleant în Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) a Consiliului Europei.
Bogdan Aurescu este profesor universitar în cadrul Departamentului de Drept Public al Facultății de Drept, Universitatea din București. A studiat Facultățile de Drept (1996, cu Diplomă de Merit) și Istorie (1998) ale Universității din București, Institutul Franco-Român de Dreptul Afacerilor și Cooperare Internațională „Nicolae Titulescu – Henri Capitant” (1996) și Colegiul Național de Apărare din București (2000).
Aurescu a primit aviz pozitiv din partea comisiilor parlamentare la audierile de săptămâna trecută.
Ioan Marcel Boloș - Ministrul Fondurilor Europene
Ioan Marcel Boloș s-a născut la Oradea, în județul Bihor, în anul 1968 și a obținut în anul 1997 diploma de licență, atât ca economist cu specializarea în finanțe-asigurări, la Universitatea din Oradea, cât și pe cea de inginer cu specializarea în electromecanică. Conform CV-ului, timp de patru ani, până în 1997, el a lucrat inspector la Primăria din Oradea.
Ioan Marcel Boloș are un doctorat în contabilitate, obținut în anul 2005, la Universitatea de Vest Timișoara.
Din anul 2015, Boloș este profesor universitar doctor la catedra de Finanțe Contabilitate de la Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea.
Până în 2012 a ocupat diverse poziții de conducere la Primăria Oradea sau în Consiliul Local Oradea, iar în 2012 a fost numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
În perioada 2013-2017 a lucrat în Ministerul Transporturilor, mai întâi ca director general și apoi ca secretar de stat. Din ianuarie 2017 este șef la ADR - NV.
Potrivit presei locale, Boloș nu este membru PNL, însă este un apropiat al primarului din Oradea, Ilie Bolojan.
Nicolae Ciucă – Ministerul Apărării Naționale
Generalul Nicolae Ciucă este un militar de carieră, născut în 1967, în județul Dolj. El a participat la numeroase misiuni în afara țării - Irak, Afganistan și Bosnia. Ciucă a condus în Afganistan și Irak așa-numiții Scorpioni Roșii.
Nicolae Ciucă a fost Șeful Statului Major al Armatei, dar a trecut în rezervă după ce a acceptat să devină ministru.
Mandatul lui Nicolae Ciucă în fruntea Armatei a fost prelungit cu un an, prin decret al președintelui Klaus Iohannis, în decembrie 2018. Ministerul Apărării a atacat însă în instanță documentul, megistrații respingând plângerea.
Ciucă a fost avizat favorabil de către parlamentari, la audierile de săptămâna trecută.
Victor Costache - Ministerul Sănătății
Victor Costache este membru al PNL Sibiu. El s-a născut în 18 martie 1974 și a urmat Medicina la Iași. Ulterior, s-a specializat în chirurgie cardiovasculară și toracică.
A lucrat în spitale din Franța și Canada, iar în prezent conduce Clininica de Cardiovasculară și Toracică a Spitalului Polisano din Sibiu.
Costache este președinte al Societății Române de Chirurgie Endovasculară și Terapie Valvulară Transcateter și președinte al Comisiei de Chirurgie Cardiovasculară a Ministerului Sănătății.
De asemenea, predă la Facultatea de Medicină a Universității Lucian Blaga din Sibiu.
El este acuzat de malpraxis de soțul unei paciente care a murit, dar nu a fost audiat de procurori. La audierile din Parlament, Costache a declarat că va demisiona dacă va deveni suspect.
Costache a fost avizat pozitiv de către parlamentari.
Bogdan Gheorghiu - Ministrul Culturii
Bogdan Gheorghiu s-a născut în anul 1975. A urmat cursurile Universității Ecologice București – Facultatea de Arte - Actorie, iar licența a susținut-o la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iași la Facultatea de Actorie.
Gheorghiu este cel care a pus bazele Teatrului Dramatic ”Bucovina”, proiect inițiat după absolvirea Facultății de Arte - Actorie din cadrul Universității Ecologie din București.
În CV-ul de pe site-ul Camerei Deputaților, Gheorghiu arată că a fost realizator de emisiuni de televiziune și radio și managerul unui radio din orașul Rădăuți.
În anul 2002 a deschis stația locală de televiziune OTV Suceava, iar în 2005 a pus bazele postului TV Rădăuți, unde ulterior a fost manager. În anul 2007 a deschis postul regional de televiziune Bucovina TV, unde a fost realizator, director de programe manager și proprietar al postului.
În anul 2016 a fost ales în primul său mandat de deputat in Parlamentul României, pe listele PNL Suceava. În prezent, este membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaților și membru din grupurile parlamentare de prietenie cu Uzbekistan, Portugalia și Spania.
Bogdan Gheorghiu a fost avizat pozitiv pentru funcția de ministru al Culturii.
Nechita-Adrian Oros – Ministerul Agriculturii
Nechita-Adrian Oros s-a născut în anul 1965 în orașul Gherla din județul Cluj și a absolvit în anul 1989 Facultatea de Medicină Veterinară, iar din anul 2003 este doctor în științe medicale - domeniul medicină veterinară.
Oros ocupă din 2012 funcția de protector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj. În perioada 2000 - 2001 a fost director al Direcției Sanitare Veterinare Cluj, iar în perioada 2008 - 2009 - director al Direcției Sanitare și pentru Siguranța Alimentelor Cluj.
În perioada 2003 - 2007 a fost secretar al PNȚCD Cluj, iar în 2003 - 2005 - secretar general adjunct al PNȚCD În 2005 - 2007 a fost membru în Biroul Național de Conducere al PNȚCD.
În 2008 - 2010 a devenit vicepreședinte al PNL Cluj, apoi în 2009 - 2012 a fost președinte al PNL Cluj Napoca. Din 2010 este membru în Biroul Politic Teritorial al PNL Cluj.
În prezent, Nechita-Adrian Oros este deputat în Parlamentul României.
În 2014, Agenția Națională de Integritate l-a declarat în incompatibilitate pentru că în perioada 20 decembrie 2012 — 8 aprilie 2013, ar fi deținut, simultan, funcția de deputat și calitățile de asociat și administrator la firma Vet Aga Pet. Deputatul PNL a atacat în instanță raportul ANI, iar în vara anului trecut acesta a câștigat definitiv procesul împotriva Agenției Naționale de Integritate.
Nechita-Adrian Oros a fost avizat pozitiv de către comisiile Parlamentului.
Virgil Popescu – Ministerul Economiei
Virgil Popescu s-a născut în anul 1968 în Drobeta Turnu Severin și în prezent este deputat în Parlamentul României, fiind ales în anul 2016 în această funcție, ocupând și postul de vicepreședinte în comisia pentru industrii din Camera Deputaților.
În trecut, a fost secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (noiembrie 2013 - februarie 2014).
Este doctor în științe economice și absolvent al Colegiului Superior de Securitate Națională și Colegiului Național de Apărare.
Conform CV-ului său, este conferențiar universitar, începând cu 2008, la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.
În perioada 2007-2008 a fost secretar de stat la Departamentul pentru Dialog Social din cadrul Guvernului. În perioada august 2013-octombrie 2013 a fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, iar între 2001 și 2008 a fost lector universitar la Universitatea din Craiova.
Între 1997 și 2001 a fost director la Petrom, sucursala PECO Mehedinți.
Virgil Popescu are o diplomă de inginer obținută la Facultatea de Automatică din București, o diplomă de doctor obținută la Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Economice, și o diplomă de master la Universitatea din Craiova. El mai are o diplomă de absolvire în 2006 a unui curs de securitate și apărare națională la Colegiul Național de Apărare, Universitatea Națională de Apărare "Carol I".
Virgil Popescu a fost avizat pozitiv.
Cătălin Predoiu – Ministerul Justiției
Cătălin Predoiu s-a născut în Buzău, în anul 1968 și a absolvit Facultatea de Drept din București, în 1991, iar în 2003 a obținut diploma de doctor în drept cu ”summa cum laudae”.
Potrivit CV-ului său, în perioada 2013 - 2014 a ocuoat funcția de prim vicepreședinte al PDL, iar din 2014 ocupă funcția de prim vicepreședinte al PNL. De asemenea, în perioada 2015 - 2016 a fost președintele PNL București.
Cătălin Predoiu a ocupat și în trecut funcția de ministru. Astfel, în perioada 2008 - 2012 a fost ministru al Justiției și membru CSAT, iar în anul 2009 a ocupat și funcția de ministru interimar al Afacerilor Externe. În anul 2012 a fost prim-ministru interimar.
Din anul 2016 și până în prezent a fost vicepreședinte al Camerei Deputaților în Parlamentul României și tot din același an a fost ales deputat de Călărași.
Cătălin Predoiu a fost avizat pozitiv pentru funcți de ministru al Justiției.
Ionuț Marian Stroe – Ministerul Tineretului și Sportului
Ionuț Stroe este deputat de Dolj, vicelider al grupului PNL.
El s-a născut în 23.09.1979 și a urmat cursurile Facultării de
Automatică, Calculatoare și Electronică, la Universitatea din Craiova, devenind inginer IT, dar și Facultatea de Drept la aceeași universitate. A urmat un master de Finanțe și administrarea afacerilor, dar și un master de Drepturile Omului.
A fost director al Direciei Județene de Tineret și Sport Dolj, dar și director al Direcțiaei de Programe Recreative și Divertisment pentru Tineret din cadrul Autorității Naționale pentru Tineret.
Între 2004 și 2008 a fost consilier municipal la Craiova. De asemenea, este șeful delegației Parlamentului României în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Stroe a fost avizat pozitiv de către parlamentari.Marcel Vela – Ministerul Afacerilor Interne
Ion-Marcel Vela este senator de Caraș-Severin, secretar al Senatului. Vela este membru PNL din 1990, conduce filiala Caraș-Severin și a avut trei mandate de primar al Caransebeșului.
El s-a născut în 2 iunie 1963, a urmat Institutul Politehnic Traian Vuia, Timișoara, specializarea subinginer, și Facultatea de Drept, la Universitatea Europeană Drăgan, Lugoj.
Vela a primit, în 2015, titlul de ”Luptător cu rol determinant în Revoluția din Decembrie 1989”, de la președintele Klaus Iohannis, iar în 2004, Ion Iliescu i-a acordat ordinul ”Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”.
Vela a fost avizat pozitiv de către comisiile reunite pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne.
Violeta Alexandru –Ministerul Muncii
Violeta Alexandru este membru al PNL din 2017 și a fost consilier al președintelui formațiunii. În prezent, conduce ca interimar filiala București a PNL.
Violeta Alexandru s-a născut în 11 noiembrie 1975, a urmat Facultatea de Științe Politice și un master în Bună Guvernare. A fost ministru pentru Consultare Publică și Dialog Civic, în Guvernul Cioloș și este membru fondator al Institutului pentru Politici Publice, pe care l-a și condus ca director.
În plus, a fost consilier prezidențial al președintelui Emil Constantinescu.
Ea a fost avizată negativ pentru funcția de ministru al Muncii.
Florin Cîțu - Ministerul Finanțelor
Florin Câțu este liderul senatorilor liberali și a fost ales în București.
Cîțu s-a născut la 01.04.1972, și a obținut diplomă de licență - economie/matematică, la Grinnell College, Iowa, Statele Unite ale Americii. A urmat un master în politică monetară aplicată, macroeconomie și econometrie la Iowa State University, Statele Unite ale Americii.
La lucrat ca economist în mai multe bănci și a fost director Piețe Financiare, ING Bank, în perioada 2007- 2011. Ulterio a fost consultant financiar.
Cîțu a fost un aspru critic al măsurilor economico-financiare luare de PSD în ultimii ani.
Cîțu a fost avizat negativ de către comisiile parlamentare pentru postul de ministru al Finanțelor.
Ion Ștefan – Ministerul Dezvoltării
Ion Ștefan este deputat de Vrancea la primul mandat și membru în Comitetul Județean Executiv al PNL Vrancea.
Ion Ștefan s-a născut în 22 ian. 1969, este inginer electromecanic de profesie și are propria firmă cu care a făcut afaceri exclusiv în mediul privat.
Ștefan are o casă de 910 metri pătrați, fiind acuzat de către conducerea Primăriei Focșani că nu a plătit impozit pentru întreaga suprafață a acesteia.
Ion Ștefan a fost avizat negativ pentru funcția de ministru al Dezvoltării.
Ludovic Orban a anunțat că refuză să schimbe candidații care au primit avize negative din partea comisiilor parlamentare.
PSD și Pro România anunță că nu participă la vot
Guvernul PNL este susținut de USR, PMP, ALDE, UDMR, formațiuni cu care Ludovic Orban a încheiat acorduri politice.
Partidele care susțin învestirea Guvernului au împreună 225 de parlamentari, însă este nevoie de 233 de voturi pentru ca Executivul să fie învestit. Duminică, Ludovic Orban a anunțat, însă, că se bazează pe 237 - 243 de voturi, iar negocierile vor continua până la ora votului.
PSD și Pro România au anunțat că nu participă la ședința de plen, fiind de datoria celorlalte partide să asigure cvorumul ședinței și voturile.