OSCE organizează, luni, o reuniune extraordinară a reprezentanților săi permanenți, în tentativa de a găsi o soluție pentru criza legată de Ucraina, a anunțat președinția poloneză a organizației, potrivit Le Figaro, citat de News.ro.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
“A fost convocată o reuniune pentru luni”, a spus viceministrul polonez de Externe, Pawel Jablonski.
OSCE răspunde astfel unei solicitări a Ucrainei, în contextul în care tensiunile dintre Rusia și Occident cu privire la subiectul Ucraina sunt la cel mai înalt nivel.