Ministrul demisionar al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a anunțat, duminică, la Antena 3, că ia în calcul să facă o plângere penală împotriva premierul Sorin Grindeanu, după declarațiile acestuia potrivit cărora PNLD 2 riscă să fie folosit politic.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
”În acest moment am venit la minister pentru a verifica toate efectele juridice ale măsurii. Prin decizia sa, dorește blocarea fondurilor europene. Să nu uităm că mâine erau discuții cu reprezentanții Comisiei Europene. Sunt cu tot aparatul de specialitate pentru a vedea efectele juridice. Și cu avocații”, a declarat Sevil Shhaideh, citată de News.ro.
Ea a precizat că se caută identificarea tuturor soluțiilor pentru ”deblocarea acestei instituții publice importante a statului român”, afirmând că ”încearcă” să-i facă o plângere penală premierului.
”Mi-am contactat avocații și încerc să-i fac o plângere penală pentru aceste afirmații mincinoase. Domnul Grindeanu nu a știut niciodată nicio procedură a niciunui program din această instituție, domnia sa văd că spune că de cinci luni eu nu am făcut nimic, dânsul nu știe nici măcar data la care s-au terminat depunerile acestor proiecte, numărul lor și ce înseamnă analiza acestor proiecte. (...) Dacă ar fi avut măcar decența minimă să citească comunicatul pe care l-am dat, în acel comunicat spuneam că am semnat inclusiv două sute de milioane de lei în cadrul Programului Operațional, acea informație nu l-a interesat pe domnul Grindeanu. Fondurile europene nu erau importante pentru domnia sa și din aceste considerente am simțit nevoia să spunem că și programul PNDL își continuă activitatea așa cum a fost stabilit în proceduri. Aceste ordine erau pe circuitul de avizare, au început să se semneze la vremea la care am dat acel comunicat. Am vrut să arătăm că ministerul își vede în continuare de treabă și că ne desfășurăm activitatea fără sincope”, a spus ministrul demisionar al Dezvoltării.
Întrebată dacă va merge, luni, la discuția la care premierul a invitat-o privind aceste proiecte, Shhaideh a răspuns că nu a urmărit declarațiile acestuia.
”Există măsuri instituționale de invitare și de discuții”, a spus Shhaideh.
Premierul Sorin Grindeanu a anunțat, duminică, la Guvern, că a demis toți secretarii de stat, secretarul general și secretarul general adjunct de la Ministerul Dezvoltării, pentru ca Sevil Shhaideh să nu mai poată semna nimic, nici prin interpuși. La scurt timp de la anunțul premierului, deciziile de demiteri au și fost publicate în Monitorul Oficial.