Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține că aceia care critică guvernarea din punct de vedere economic nu trebuie să uite că România are "cea mai înaltă creștere economică" din Europa și că dacă ar fi fost ceva greșit economic, atunci nu ar fi existat "această cifră impresionantă". El a mai spus că vrea ca ALDE să ajungă a doua forță politică a țării la alegerile de anul viitor.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Călin Popescu Tăriceanu a transmis, sâmbătă, un mesaj video participanților la Conferința Teritorială a ALDE Olt, în cadrul căreia a fost aleasă noua conducere a formațiunii, scrie News.ro.
“Cei care critică din punct de vedere economic guvernarea nu trebuie să uite un lucru esențial - că România are cea mai înaltă creștere economică din toată Europa. Dacă guvernarea din punct de vedere economic ar fi fost greșită, atunci fiți convinși că nu am fi putut să realizăm această cifră impresionantă. Dar, sigur, că guvernarea nu înseamnă obținerea unei creșteri economice numai de dragul cifrelor, ea trebuie să se reflecte în ceea ce spun eu mereu, buzunarul cetățeanului. Acesta este motivul pentru care, împreună cu partenerii noștri de guvernare, am hotărât o serie de măsuri de majorare a salariilor în sectorul public, salariile minime au fost majorate, salariile din educație, salariile din sănătate, salariile din justiție și multe alte sectoare, așa cum este firesc pentru că toți ne dorim să trăim cât mai aproape de ceea ce este media europeană”, a transmis Tăriceanu.
El a mai susținut că, potrivit sondajelor de opinie, ALDE a ajuns la 14-15 la sută, fiind al treilea partid din țară, dar că își dorește ca la alegerile de anul viitor să fie a doua forță politică din România. “Vreau ca la viitoarele alegeri care sunt anul viitor ALDE să ajungă să fie a doua forță politică a țării. Și cred că șansele sunt de partea celor care sunt ambițioși, care-și doresc acest lucru și avem și un context favorabil care e dat de performanța extrem de slabă a PNL, partid care a ajuns să fie partidul celor care susțin instituțiile represive ale statului”, a mai transmis liderul ALDE.
Tăriceanu a atras atenția că mulți dintre membrii ALDE arată o aplecare spre partea administrativă a guvernării, iar unii dintre ei "parcă au uitat că trebuie să facă politică".
La evenimentul de la Olt a participat, alături de alți membri din conducerea națională a partidului și europarlamentarul Norica Nicolai, care în cadrul intervenției sale a cerut demisia președintelui Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților, Gigel Știrbu, pentru modul în care "l-a chemat la ordin, într-un mod radical” și stalinist,” pe directorul Televiziunii Române.
CITEȘTE ȘI FMI estimează creștere economică de 5% pentru România în 2018, dar avertizează asupra deficitului bugetar, veniturilor mici din taxe și necesității reducerii corupției“Chiar zilele trecute ascultam o voce a unui lider din Olt, a lui Gigel Știrbu, care dovedește în ce major derapaj radical și stalinist a ajuns PNL. Să chemi la ordin un director de televiziune pentru că a permis difuzarea unui interviu și să o faci de maniera de care domnul Știrbu, președinte al Comisiei de cultură din Parlament, a făcut-o. Maniera în care a făcut-o poate fi a unui fost comisar sovietic, dar domnul Știrbu pretinde că este un lider liberal autentic. Acest lucru nu face decât să-l oblige pe domnul Știrbu la o demisie de onoare, pe care i-o cer astăzi la Olt, din funcția de președinte al Comisiei de cultură”, a susținut Norica Nicolai.
Filiala județeană Olt a partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) și-a desemnat sâmbătă conducerea în cadrul Conferinței Teritoriale desfășurată la Slatina, evenimentul având loc în prezența a peste 400 de delegați ai ALDE Olt. În urma votului exprimat de către delegații prezenți la Conferința Teritorială de Alegeri ALDE Olt, președinte a fost desemnat deputatul Mihai Niță.