Trump și-a publicat declarația de avere. A avut nevoie de 98 de pagini. Doar terenurile de golf i-au adus venituri de 288 mil. dolari

Trump și-a publicat declarația de avere. A avut nevoie de 98 de pagini. Doar terenurile de golf i-au adus venituri de 288 mil. dolari
scris 17 iun 2017

Președintele american Donald Trump și-a publicat vineri declarația de avere, în care apar venituri de sute de milioane de dolari și care face mai multă lumină în privința imperiului său de afaceri, relatează CNN.

Numai terenurile de golf i-au adus lui Trump venituri de 288 de milioane de dolari în ultimul an. Dintre aceștia, 19,8 milioane au venit de la clubul său din Bedminster, New Jersey, unde și-a petrecut mai multe weekenduri ca președinte.

Declarația de 98 de pagini, semnată de Trump săptămâna aceasta și publicată de Biroul de Etică Guvernamentală, acoperă perioada ianuarie 2016 – 15 aprilie 2017.

Trump a raportat venituri de 37,2 milioane de dolari anul trecut de la resort-ul Mar-a-Lago, din Florida, unde Trump l-a primit pe președintele Chinei și a ordonat atacuri cu rachete împotriva Siriei. Clubul a dublat taxa de membru în ultimul an.

Veniturile de la Mar-a-Lago a fost cu 7,4 milioane de dolari mai mare decât în declarația precedent, din mai 2016.

Hotelul de lux de la Washington i-a adus, până la mijlocul lunii aprilie, venituri de 19,7 milioane de dolari. Acest hotel, deschis în septembrie, se află în centrul acuzațiilor de conflicte de interese, pentru că guverne străine ar putea să îl folosească pentru a încerca să obțină favoruri din partea președintelui.

De asemenea, Trump a obținut 7 milioane de dolari din cărți și 11 milioane de dolari de la concursul Miss Universe. Liderul de la Casa Albă mai primește 84.000 de dolari ca pensie de la Screen Actors Guild.

În total, Trump a obținut venituri de aproximativ 600 – 650 de milioane de dolari sau mai mult. Documentele fac imposibilă calcularea exacta a sumelor, pentru că formularele le permit oficialilor guvernamentali să treacă cifre în funcție de plafoane. De exemplu, terenul său de golf fin Aberdeen, Scoția, este trecut ca având o valoare „peste 50 de milioane de dolari”.

Trump a anunțat că și-a vândut toate acțiunile în iunie 2016, pentru a evita conflicte de interese, iar declarația publicată vineri pare să confirme acest lucru. Include, însă, venituri din capitaluri și dividende, probabil de dinainte de vânzare.

Documentul face referire și la un credit important – cuprins între cinci și 25 de milioane de dolari – de la UBS Estate Investments. Creditul are o rată a dobânzii de 6,18%, pe care Trump l-a refinanțat de la Ladder Capital la o rată a dobânzii mult mai mică – 4,05%.

În total, Trump are ipoteci și credite de cel puțin 311 milioane de dolari.

Declarația arată investițiile, activele, venitul și conturile de pensii ale președintelui, dar este diferită de declarația de impozit, depusă la Fisc, pe care Trump refuză să o publice și care ar arăta mult mai multe despre afacerile sale, inclusiv eventuale legături de afaceri în străinătate, atât directe, cât și indirecte.

Legea federală nu îl obligă pe Trump să depună altă declarație de avere până anul viitor. 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
donald trump
declaratie de avere
imobiliare
golf