Premierul Mihai Tudose a schimbat conducerea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), semnând demiterea lui Gigi Dragomir, fost inspector în cadrul Administratiei Județene a Finanțelor Publice Ilfov.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Acesta a fost numit în luna octombrie, informații din spațiul public indicând atunci că nu ar avea experiență în domeniul gestionat de ANRM.
Atribuțiile de conducere a ANRM au fost preluate, temporar, de secretarul general adjunct al Guvernului, Marius Carabulea.