Laura Codruța Kovesi, câștigătoare la votul din Comisia LIBE pentru postul de procuror - șef european, obținând 26 de voturi.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Jean-Francois Bohnert (Franța) a obținut 22 de voturi, iar Andreas Ritter (Germania) - un vot, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI 2 noi produse marca Ameropa GrainsPrin urmare, Kovesi este propunerea Parlamentului european pentru postul de procuror-șef european.
Nominalizarea este făcută însă în urma negocierilor cu Consiliul UE.