Între 2.000 și 3.000 de protestatari se află în marș spre Palatul Victoria la ora redactării acestui material, într-o manifestație împotriva intenției Guvernului PSD-ALDE de a da o ordonanță de grațiere și una de modificare a Codului penal. Manifestanții scandează lozinici precum "PSD, ciuma roșie", "În democrație, hoții stau la pușcărie", "Colectiv!" sau "Dragnea si ai lui, ciuma neamului".
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Inițial, aproximativ o mie de oameni s-au strâns, miercuri seară, în Piața Universității din București pentru a protesta față de aceste proiecte, scrie News.ro. După aproape două ore, manifestanții au plecat în marș spre Palatul Victoria.
Protestul a fost organizat în urma unui apel pe Facebook.
*Vor putea fi gratiate pedepse și dezincriminate fapte fără dezbatere publică (2.200 de dosare DNA sunt, de exemplu, pentru abuzul în serviciu, vizat de ordonanță). Totul fără consultarea CSM", au scris inițiatorii protestului pe Facebook.
Sute de oameni au protestat și la Cluj, Timișoara, Craiova, Sibiu și Iași.
CITEȘTE ȘI FOTO Miniștrii lui Cioloș s-au întâlnit pentru îmbrățișări și regrete că ''visul'' s-a terminatModificarea cadrului legislativ în regim de urgență și în lipsa unor analize obiective care să ateste o nevoie socială imperioasă este nejustificată, susține Direcția Națională Anticorupție (DNA) referitor la proiectele de ordonanță vizând grațierea și modificările Codului penal, precizând că între infracțiunile grațiate se regăsesc abuzul în serviciu - sub toate formele sale - și infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție, precum și cele mai grave forme de evaziune.
Potrivit DNA, se dezincriminează în parte și faptele din dosarul privind nepunerea în funcțiune a barocamerei de la unitatea de arși a Spitalului Floreasca, "în care s-a produs vătămarea intereselor legale ale unor persoane prin imposibilitatea tratării victimelor dezastrului de la «Colectiv»”.
Proiectul OUG promovat de Ministerul Justiției prevede grațierea integrală a pedepselor de până la 5 ani precum și jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreținere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani, precum și a celor cu boli incurabile în faze terminale. Prevederile nu se aplică recidiviștilor, nici celor care s-au sustras executării pedepsei și nici celor care comit infracțiuni după data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede că OUG intră în vigoare în 18 februarie 2017.
Nu beneficiază de prevederile acesteia cei care au comis infracțiuni contra siguranței statului, infracțiuni de omor, vătămare corporală gravă, lipsire de libertate, violare de domiciliu, șantaj, viol, acte de pedofilie, corupție sexuală, incest, furt și tâlhărie, ultraj, tortură, acte de represiune nedreaptă, evadare, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă, falsificarea de monedă, luare și dare de mită, trafic de influență, nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri, rele tratamente aplicate minorului, trafic de stupefiante, falsificarea de alimente, proxenetism, sclavie, trafic de persoane, trafic de minori, pornografie infantilă, fraudele comise prin sistem informatic și de plată electronic, divulgarea informațiilor secrete de stat, cercetarea abuzivă.
Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal și din Codul de Procedură Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la 7 la 3 ani de detenție nivelul maxim al pedepsei și eliminând sancțiunea cu interdicția privind ocuparea unei funcții publice. În ceea ce privește conflictul de interese, printre cei menționați ca beneficiari ai folosului patrimonial de pe urma faptei comise de funcționarul public nu se vor mai regăsi și cei cu care acesta a avut raporturi de muncă în ultimii cinci ani. Denunțurile vor fi valabile doar dacă sunt făcute în termen de șase luni de la data comiterii faptei reclamate.