Deputatul ALDE Varujan Vosganian, fost ministru de Finanțe, a fost filmat joi în timp ce viziona un meci de box pe laptop în timpul dezbaterilor la buget de stat pe 2019 în plenul Camerelor.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Conform imaginilor difuzate de Ziarul de Iași, Vosganian a urmărit cu mare atenție meciul, în timp ce în sală erau discuțiile pe tema bugetului.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Banca Centrală Europeană îi bate dur obrazul lui Teodorovici pentru că nu a fost consultată în privința "taxei pe lăcomie", ceea ce încalcă normele UE: "Risc de impact substanțial asupra sistemului bancar"Gestul său a fost comentat de deputatul USR Iulian Bulai, care a preluat și filmulețul: "Să te uiți la box pe banii românilor e umilitor. În loc să convingi parlamentarii din toate partidele să susțină amendamente pentru autostrada A8. Și când te gândești că acest domn avea pretenții să fie comisar european! Mai rar atâta nepăsare și ignoranță", scrie News.ro.