Spitalul Sanador din București, cea mai mare unitate privată din România, a raportat pentru 2015 o cifră de afaceri netă de 188 milioane lei (42,3 milioane euro), cu 6,4% mai mare comparativ cu anul anterior, dar și-a redus profitul cu 35%, la 4,3 milioane lei (968.000 euro), potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În 2014, spitalul Sanador, deținut de familia Andronescu, a avut o cifră de afaceri de 176,7 milioane lei și un profit net de 6,6 milioane lei.
Sanador este un spital generalist, cu peste 400 de paturi, inaugurat în anul 2011 în urma unei investiții de 40 milioane euro.
Înființată în 2001, rețeaua Sanador este prezentă doar în București și mai cuprinde patru clinici (Victoriei, Decebal, Băneasa și Militari) și un laborator. Sanador are 850 de angajați.
De la deschiderea spitalului, Sanador și-a concentrat investițiile doar în această unitate și abia la începutul acestui an și-a mai extins rețeaua cu o clinică, situată în cartierul Militari din București.
Rețeaua Sanador este deținută de Doris și Florin Andronescu și se numără printre cei mai importanți operatori de servicii medicale private, alături de MedLife, Regina Maria și Medicover.
Omul de afaceri Florin Andronescu a mai fost implicat în afacerile Flanco – retailer de electrocasnice și în Credisson - companie de creditare.
Piața de servicii medicale private din România, estimată la 600-700 milioane euro, se va schimba la față în următorii doi ani, tăvălugul tranzacțiilor, început în a doua jumătate din 2015, urmând să continue.
De la începutul anului, Regina Maria a realizat trei achiziții, printre care și spitalul privat Ponderas, iar MedLife a anunțat încheierea a două tranzacții.
Pe lângă achiziții, operatorii de servicii medicale private vor continua și investițiile în clinici și spitale noi.