Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că este posibil ca din luna martie să poată fi susținute spectacole cu prezența publicului la 50 la sută din capacitatea sălii, iar din aprilie să se intre în normalitate. Rafila a menționat că acest lucru ar putea însemna și renunțarea la certificatul de vaccinare.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Întrebat la Antena 3 cănd se vor putea organiza spectacole cu prezența publicului, Alexandru Rafila a explicat că din primăvară se așteaptă la acest lucru.
CITEȘTE ȘI VIDEO Ora de Profit.ro Ministrul Mediului anunță - Cine va scăpa de interzicerea centralelor termice individuale. PLUS Ce se va întâmpla cu împușcarea urșilor "Opinia mea e că 50 la sută o să fie posibil din luna martie, 50 la sută prezență la spectacole sau la alte tipuri de evenimente și, odată cu luna aprilie, probabil că o să ajungem la o stare de normalitate în care prezența să fie similară cu cea din perioade de normalitate. Trebuie să păstrez o rezervă, eu pot să fac estimări, spre deosebire de alte persoane nu am certitudini, prefer să fiu mai rezervat, dar opinia mea este că în această primăvară vom ajunge la normalitate în ceea ce privește activitatea socială, economică și culturală”, a declarat Rafila.
Rafila a adăugat că acest lucru ar însemna și renunțarea la certificatul verde de vaccinare sau trecere prin boală, scrie News.ro.
"Acest lucru va însemna și fără certificat în spațiile publice. La nivel european o să ne supunem, astea sunt reglementările Uniunii Europene”, a arătat el.
Întrebat, de asemenea, cât mai durează până la renunțarea la acest certificat, Rafila a declarat că în această săptămână va exista o discuție la Lyon, în Franța, pe această temă.
"În această săptămână va avea loc, la Lyon, întâlnirea ministrilor Sănătății și a miniștrilor de Externe din UE în cadrul președinției franceze și probabil se va discuta această problemă. Va participa și directorul regional al OMS și sper ca ulterior să avem un punct de vedere comun. Este posibil să se renunțe. Nu va mai fi nevoie atunci când va scădea foarte mult transmiterea acestei boli. Din păcate, măsura nu poate fi unitară fiindcă și nivelul de vaccinare este diferit între țări, în momentul de față, și atunci când va exista dovada că această boală este o infecție banală care nu pune probleme sistemelor de sănătate și numărul de cazuri se reduce foarte mult, cu siguranță se va lua această măsură, cu o perioadă de tranziție nu foarte lungă”, a declarat Alexandru Rafila.