Relaxarea restricțiilor în România va fi făcută în momentul în care numărul de noi cazuri de coronavirus va fi în scădere, iar deciziile vor fi luate în funcție de fiecare comunitate în parte, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
El precizează că relaxarea restricțiilor „nu se va face la fel pentru fiecare categorie de vârstă sau pentru toate localitățile” și că va exista un orar în care persoanele vârstnice să se relaxeze, conform Hotnews.
CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO România, de Paști - Lumină prin fereastră și preoți cu măștiÎntrebat despre reluarea activităților sportive sau deschiderea mall-urilor, Tătaru a spus că acest lucru s-ar putea întâmpla după două-trei luni.
El a arătat că o relaxare a restricțiilor ”va fi în același timp cu anumite restricții, va fi oricum cu mască și mănuși”.