Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a declarat că în România autoritățile nu s-au gândit să aplice discriminări și reguli de restricționare a persoanelor care nu se vaccinează, dar este posibil ca în anumite zone din străinătate în care se aplică limitări mai stricte anti-COVID să li se ceară cetățenilor români să fie vaccinați pentru a se putea deplasa acolo.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Nu înseamnă (vaccinarea n.red) că îți reiei normalitatea (...) E posibil să fie unele întruniri internaționale care să îți spună 'poți să vii dacă ești vaccinat'. E posibil, asta o să vedem. Ne așteptăm să se întâmple și asta. În România noi am zis că nu vom aplica astfel de discriminări și nu vom aplica astfel de reguli, dar afară, mai ales în zone în care a fost acum strict să nu se ducă nimeni, s-a desfășurat numai online, e posibil să se spună că nu poți să vii decât dacă ești vaccinat", a afirmat șeful DSU la postul Antena 3, transmite Agerpres.
CITEȘTE ȘI Cerințele de raportare DAC6 pot viza evenimente diverse, uneori banale, nu doar tranzacții complexe. Riscurile neraportării sau raportării incomplete sunt semnificativeRaed Arafat a mai adăugat că abia așteaptă să se vaccineze și el și că aspectul cel mai important al vaccinării anti-COVID-19 este că chiar dacă o persoană va face apoi forme ușoare de coronavirus, nu se va mai ajunge la forme severe și la sechele pulmonare sau la alte organe care să rămână pe perioade lungi sau chiar pe viață.