Premierul britanic Boris Johnson a vizitat sâmbătă locul atacului terorist comis în ziua precedentă în apropiere de London Bridge și soldat cu moartea a doi trecători, plus atacatorul ucis de poliție și încă trei persoane rănite, relatează agențiile Reuters și EFE.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Atacatorul în vârstă de 28 de ani și identificat cu numele de Usman Khan fusese eliberat condiționat din închisoare în decembrie 2018 după ce și-a ispășit jumătate dintr-o condamnare pentru terorism, arată Agerpres.
Aflarea acestei vești a provocat o dezbatere aprinsă despre eliberarea condiționată, premierul Johnson afirmând vineri că este o greșeală ca de aceasta să poată beneficia autorii delictelor comise cu violență.
Intervenind din nou, în declarația dată sâmbătă la locul atacului, premierul Johnson s-a pronunțat pentru schimbarea legii. ''Cred că practica eliberării automate, cu o sentință aplicată pe jumătate și care lasă liberi infractori violenți nu funcționează, și cu acest caz mă tem că avem o dovadă foarte clară că nu funcționează'', a spus Boris Johnson la London Bridge, unde a venit însoțit de oficiali din guvern și poliție, inclusiv titulara Internelor, Priti Patel.
Usman Khan a fost condamnat în 2012 pentru o tentativă de plasa explozivi în clădirea Bursei din Londra și organizarea unei tabere de antrenament pentru teroriști în Kashmirul pakistanez. A fost condamnat inițial la detenție pe viață, cu posibilitatea eliberării condiționate după opt ani, sentință revizuită apoi la 16 ani de închisoare, din care a executat efectiv opt înainte de a fi eliberat, iar de atunci a fost obligat să poarte în permanență o brățară electronică pentru a fi supravegheat.
Chiar înainte de a comite atacul, el a participat la o conferință pe tema reabilitării deținuților organizată de Universitatea Cambridge, în clădirea Fishmongers' Hall în partea de nord a London Bridge. După ce a plecat de acolo, a amenințat cu o centură falsă de explozivi că o va detona și apoi a înjunghiat mai mulți trecători aproape de London Bridge, ucigând doi dintre ei, un bărbat și o femeie, și rănind alți trei, un bărbat și două femei, una dintre persoanele rănite fiind în stare critică.