Traficul este intens miercuri, pe DN1, în zona stațiunilor de pe Valea Prahovei, pe ambele sensuri de mers, șoferii fiind sfătuiți să păstreze distanța regulamentară între autovehicule și să utilizeze varianta ocolitoare DN1 A.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
"La această oră, din cauza numărului mare de autovehicule, valorile de trafic sunt ridicate pe DN1, în stațiunile de pe Valea Prahovei, între Nistorești și Comarnic, precum și între Sinaia și Bușteni, pe sensul de mers către Brașov. De asemenea, traficul este intens și între Predeal și Bușteni, pe sensul de mers către Ploiești, iar în stațiunea Predeal se circulă bară la bară pe ambele sensuri de mers", anunță Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, preluat de news.ro.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste disciplină în trafic, să circule cu atenție sporită, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului pentru fluidizarea circulației și să păstreze distanța de siguranță dintre autovehicule.
De asemenea, pentru a evita aglomerația, șoferii pot folosi ruta ocolitoare de pe DN1A: Săcele - Cheia - Vălenii de Munte - Ploiești.