Aproximativ 50.000 de persoane au participat, duminică, la un proitest față de măsurile sanitare din pandemie, pe străzile din Bruxeleles.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Organizatorii manifestației, Europeans United, au anunțat că vor lansa luni o petiție prin care cer destituirea guvernului.
Protestul a fost marcat de incidente în zona pieței Schuman, unde potrivit La Libre au avut loc ciocniri între aproximativ 100 de manifestanți și forțele de ordine, notează La Libre.
În social media au apărut și imagini cu protestatari spărgând geamuri de la intrarea în birourile Comisiei Europene.
AP scrie că polițiștii au folosit tunuri cu apă și gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe protestatari.
Manifestanții au scandat: “Libertate!” și au afișat mesajele “Nu certificatului rușinii” și “Pandemie falsă, dictatură adevărată” în timp ce mărșăluiau. Majoritatea nu purtau măști de protecție, însă mulți dintre ei și-au ascuns chipurile pentru a nu fi recunoscuți.