Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de instabilitatea atmosferică accentuată în aproape toată țara, valabilă de duminică, ora 12:00, până luni, la ora 22:00. Potrivit meteorologilor, în Muntenia, Moldova și local în Transilvania, Oltenia și Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 25-30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Muntenia și în zona de munte, 40-60 l/mp.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 60-70 km/h, vijelii și, izolat, grindină. Doar județele Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor nu vor intra sub incidența acestui Cod, potrivit Agerpres.