Drumul Național 1 este aglomerat, sâmbătă, pe Valea Prahovei, unde pe sensul de urcare către munte coloana de mașini este șase kilometri, iar pe cel de coborâre se circulă îngreunat în zona stațiunii Bușteni.
Numeroși turiști se îndreaptă, sâmbătă către stațiunile de pe Valea Prahovei și din Brașov, traficul rutier pe DN 1 începând să fie intens, anunță Poliția Prahova, citată de News.ro.
Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Raluca Brezeanu, la kilometrul 101 al drumului, în zona orașului Comarnic, s a format o coloană de autovehicule pe o lungime de aproximativ șase kilometri, mașinile circulând bară la bară cu o viteză care nu depășește 30 de kilometri pe oră.
Și pe sensul de coborâre, în zona stațiunii Bușteni, DN 1 este aglomerat.
Polițiștii rutieri se află în teren și dirijează circulația.