Poliția Română a făcut, în ultimele două săptămâni, 126 de percheziții pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată, fiind ridicate și indisponibilizate droguri, bani proveniți din activitatea infracțională, echipamente IT și alte bunuri folosite sau provenite din activitatea infracțională.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În perioada 15 – 29 septembrie, potrivit News.ro, 359 de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au acționat pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic și consum ilicit de droguri și spălare de bani.
Astfel, polițiștii au organizat 45 de acțiuni operative, în cadrul cărora au fost efectuate 126 de percheziții domiciliare. Au fost derulate activități investigative pentru probarea activității infracționale a 191 de persoane, dintre care 63 au fost reținute sau arestate, iar șase au fost plasate sub control judiciar.
Au fost ridicate peste un kilogram de heroină, 190 de comprimate de ecstasy, dar și hașiș, amfetamină, cocaină, metadonă și substanțe cu efect psihoactiv.
De asemenea, au fost confiscate sau indisponibilizate nouă autoturisme, laptopuri, 49 de telefoane, 15 cartele SIM, 2.062 de medii de stocare, 4 arme, bijuterii și alte bunuri în valoare de 121.640 de lei, precum și 102.520 de lei și 12.350 de euro.
În activitățile desfășurate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au fost angrenați și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene, luptători de la acțiuni speciale și jandarmi.
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost realizat și se implementează un TASK FORCE, pentru prevenirea și combaterea criminalității transfrontraliere cu autori sau victime cetățeni români.