Descinderile DNA la Transelectrica și SMART SA s-au finalizat cu punerea sub control judiciar a unui director care a primit patru telefoane mobile pentru a-și determina subalternii să își îndeplinească atribuțiile de serviciu.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Directorul Direcției Mentenanță și Dezvoltare din cadrul Societății pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei Electrice de Transport (SMART) a Transelectrica, Liviu Petrache, a fost pus sub control judiciar sub acuzația de trafic de influență. Asta după ce a primit patru telefoane mobile de la un afacerist, pentru a-și determina subalternii de la sucursala Constanța să își îndeplinească atribuțiile de serviciu. Mai exact să achite o factură emisă de firma afaceristului Marius Merfu, care avea încheiat un contract cu SMART SA.
Afaceristul a fost pus, de asemenea, sub control judiciar, pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență.