Consiliul de Administrație al TVR poate decide intrarea în insolvență a televiziunii publice, cu votul majorității membrilor săi, și va desemna un administrator special, în persoana președintelui-director general, societatea neputând însă intra în faliment, scrie în proiectul care urmează să fie dezbătut de Parlament pentru intrarea în insolvență a TVR. Televiziunea nu va putea renunța, prin planul de restructurare, la studiourile teritoriale și emisiunile dedicate minorităților naționale.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Insolvența este argumentată, în documentul promovat de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prin faptul că TVR a încheiat anul trecut cu o pierdere cumulată de 689 de milioane de lei, iar datoriile depășesc în prezent 770 de milioane de lei.
Documentul relevă totodată că, în condițiile veniturilor din prezent și a faptului că toate datoriile ar trebui plătite în 5 ani, societatea nu își va permite să susțină plata celor 2.500 de salariați, ci a maximum 350-400 de angajați.
Cererea de deschidere a insolvenței va fi completată și de o declarație prin care TVR își arată intenția de reorganizare prin restructurarea activității, plan care însă nu va putea să se refere la închiderea sau desființarea studiourilor teritoriale și a emisiunilor dedicate minorităților naționale.
Consiliul de Administrație va avea atribuții legate de strategia și structura programelor.
Documentul se referă și la cuantumul taxei TV, fiind arătat că aceasta este de 4 lei/lună, respectiv 0,9 euro/lună (11 euro/an) și nu a mai fost indexată din 2003, când însă a fost redusă de la 4,5 lei/lună, a doua cea mai redusă taxă fiind cea din Macedonia, de 26 euro/an.