Fiscul va deschide un magazin online pentru produse confiscate. Ce mărfuri vinde Fiscul și la ce prețuri

Fiscul va deschide un magazin online pentru produse confiscate. Ce mărfuri vinde Fiscul și la ce prețuri
scris 23 sep 2016

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intenționează să înființeze un magazin online pentru vânzarea produselor confiscate, a afirmat, vineri, președintele instituției, Dragoș Doroș.

El a precizat că acesta va funcționa ca orice alt magazin online, însă produsele vor putea fi și licitate.

În prezent, Agenția Națională de Administrare Fiscală vinde, în magazinele sale din țară, produse diverse, de la camere video, care pot fi achiziționate cu 4.400 lei bucata, până la chiloți pentru care prețul este 3 lei/bucată, conform datelor instituției.

EXCLUSIV Fiscul va lipi înștiințări pe ușa casei sau a firmei celor care refuză să primească acte administrative fiscale CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fiscul va lipi înștiințări pe ușa casei sau a firmei celor care refuză să primească acte administrative fiscale

În București, la magazinul din strada Măriuca, Fiscul vinde bunuri confiscate în vederea valorificării acestora. În magazin se găsesc cercei, brățări sau lanțuri de argint și aur cu prețuri ce ajung până la 100 de lei, dar și produse alimentare precum arahide în ciocolată cu 5 lei și gumă de mestecat cu 8 bani bucata.

De asemenea, la vânzare mai sunt teniși cu 4 lei bucata, pălării cu 2,5 lei, tricouri cu 5 lei, bluze cu 5 lei, fuste de damă cu 6 lei, foen de păr cu 1,95 lei bucata și bibelouri la același preț.

Sursa:Agerpres

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
fiscul
online
magazin
marfuri