Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Spitalul de Psihiatrie din Craiova, iar 18 pacienți și cinci cadre medicale s-au autoevacuat, un alt pacient fiind scos de pompieri. Trei cadre medicale au fost transportate la spital cu fracturi, arată primele informații oferite de ISU Dolj.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară
Acestea ar fi sărit pe geam, de la etajul I. Ministerul Sănătății a precizat că, din informațiile primite de la spital, incendiul ar fi fost provocat de un pacient, arată news.ro.
CITEȘTE ȘI Miracolul digitalizării: declarațiile online nu se mai depun la etajul 2"Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 20 mp și a fost lichidat. În urma incendiului, s-au înregistrat trei victime cadre medicale, care au suferit traumatisme la membrele inferioare prin cădere de la înălțime. Un pacient acuză cefalee. Victimele sunt conștiente și sunt transportate la spital", a precizat ministerul.
În total, 19 pacienți și 8 cadre medicale au fost evacuate ori s-au autoevacuat. Aceștia vor rămâne în aceeași unitate sanitară într-o altă aripă a clădirii. Cele trei cadre medicale care au sărit pe geam au suferit traumatisme ușoare, fiind în afara pericolului.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT TV Vasile Godîncă-Herlea, Impetum Group: Firmele cu datorii au la îndemână mai multe metode de restructurare și trebuie să le acceseze cât mai rapid pentru a nu croniciza boala Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova (unitate non-COVID-19) se află în subordinea Consiliului Local al Municipiului Craiova.