Un incendiu puternic se manifestă, duminică, la două hale cu ambalaje din București, pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați. Pompierii intervin cu 24 de autospeciale și există risc de extindere la o hală de 1.000 de metri pătrați și la o clădire de birouri.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Numărul echipajelor care intervin la incendiu a fost din nou suplimentat, în prezent lucrându-se cu 24 de autospeciale. De asemenea, au fost trimise în zonă echipaje medicale, arată news.ro.
Autoritățile au transmis populației mesaj prin sistemul RO-Alert, cerându-le bucureștenilor să nu se apropie de locul intervenției, să se protejeze și să lase libere căile de acces pentru mașinile de intervenție.
Incendiul se manifestă în continuare cu mari degajări de fum.
ISU București-Ilfov a transmis că în interior sunt depozitate, paletizat, alimente în ambalaje de plastic.
UPDATE: Pompierii au stabilit că este necesară suplimentarea echipajelor.
”Intervin 20 de autospeciale de stingere”, a transmis ISU București-Ilfov.
Circulația în zonă a fost oprită pentru a permite intervenția pompierilor.
CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Poluare pe râul Colentina - acumularea Băneasa - ”Apele Române”: Vor fi montate în continuare baraje absorbante”Incendiul afectează două hale de câte 750 de metri pătrați care sunt lipite una de cealaltă. Incendiul este în mijloc, dar este cu riscul de a se extinde spre o hală de o mie de metri pătrați, lipită de cele două, și la o clădire de birouri. Există risc de extindere”, a afirmat, duminică, la Digi 24, Raed Arafat, ședul DSU.
Potrivit acestuia nu sunt victime.
”Nu sunt victime. Înțeleg că în cele două hale există ambalaje, este o fabrică de icre care are acolo depozitate ambalaje”, a mai precizat șeful DSU.