Primarul Nicușor Dan a oprit apa caldă la Primărie ca să facă economie, a declarat acesta, întrebat despre cum economisește municipalitatea energie.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară
”Ne-am uitat la iluminat pe parcursul nopții, după orele de program, în acest moment aveam oprită centrala care furniza apa caldă pentru angajați și am transmis lucrurile acestea de bun-simț, oprirea calculatorului după program, tot ce înseamnă economie de energie electrică. Aceleași instrucțiuni au fost transmise și instituțiilor din subordine”, a explicat Nicușor Dan, potrivit Hotnews.ro.