Cel mai mare spital de stomatologie din România, care va avea 65 de cabinete și săli de operație, va fi construit în sectorul 4 al Capitalei, a anunțat vineri, într-o conferință de presă, primarul sectorului 4, Daniel Băluță.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară
El a susținut că lucrările ar urma să înceapă cel mai târziu în data de 15 octombrie, termenul de finalizare fiind de trei ani, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Valul de căldură din Olanda a făcut circa 400 de victime în plus față de cele dintr-o săptămână de varăCu o suprafață desfășurată de 4.954 de metri pătrați, spitalul de stomatologie va fi construit într-o zonă accesibilă a sectorului 4, pe Șoseaua Olteniței nr. 9, și va avea un regim de înălțime de P+2E. Parterul și etajele superioare vor cuprinde cabinete medicale, săli de așteptare, spații pentru prezentări și ședințe, farmacie, grupuri sanitare, zone administrative.