Ministerul Sănătății (MS) a anunțat luni 528 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore. Au fost raportate 3 decese.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 528 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 36 mai mult față de ziua anterioară. 65 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare", a transmis MS.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Vivre Deco raportează pierderi masive. Conducerea nu vede risc de insolvență. Auditor - "Pot indica îndoieli semnificative în legătură cu capacitatea de a-și continua activitatea în viitorul apropiat." În toamnă, Monica Cadogan a demisionatÎn București au fost raportate 119 cazuri noi de COVID-19, iar în județe s-au înregistrat sub 50 de cazuri noi de infectare, scrie News.ro.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 45 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.242 cu 35 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 191 persoane, la fel ca în ziua anterioară. Dintre cei 191 pacienți internați la ATI, 166 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 77 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 8 mai mult decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI.
Până astăzi, 65.496 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.
În intervalul 01.05.2022 (10:00) – 02.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (2 bărbați și 1 femeie), fără decese raportate anterior intervalului de referință. Dintre cele 3 decese, 2 au fost la categoria de vârstă 70-79 de ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități.
Din totalul de 3 pacienți decedați, 2 au fost nevaccinați și 1 vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta cuprinsă între 70-79 de ani și prezenta comorbidități.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.688 teste RT-PCR (1.660 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.028 la cerere) și 8.494 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.987.982 teste RT-PCR și 9.737.782 teste rapide antigenice.