Premierul Ludovic Orban a anunțat, luni, că se discută posibilitatea solicitării unui test negativ de coronavirus cetățenilor care vin din state cu număr ridicat de infectări. În cazul în carese preintă un astfel de rezultat, se va renunța la măsura carantinării pentru 14 zile.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Analizăm posibilitatea de a utiliza și noi modalitatea de testare, să înlocuim perioad de carantinare de 14 zile, în cazul în care se efectuează un test negativ. Suntem în discuții și în cursul săptămânii vom lua o decizie”, a anunțat premierul Ludovic Orban, potrivit News.ro.
CITEȘTE ȘI ING Bank câștigă în dosarul privind nerespectarea protecției datelor a peste 225.000 de clienții, abatere pentru care a fost amendată cu 80.000 euroÎn numeroase state din Uniunea Europeană se poate intra din zone cu număr ridicat de infectpr cu nol coronavirus doar pe baza unui test negativ de coronavirus.
Acesta înlocuiește obligativitatea izolării sau carantinării.