Sute de români care au reușit să plece din Italia au ajuns la granița cu România la Nădlac, iar mulți dintre ei au refuzat să intre în carantină.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Peste 20 de persoane s-au manifestat turbulent fiind necesară intervenția poliției, anunță Digi 24. Lucrurile s-au calmat ulterior, iar oamenii au fost duși în carantină.
CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Noile Dustere de poliție, cu design și dotări ca în Germania, criticate de polițiștiȘeful DSP Arad, Constantin Cătană, spune că „nu s-a pus problema de ostatici, de revoltă”, ci de o nemulțumire a oamenilor. Cătană a precizat că este vorba despre 23 de persoane venite cu 10 mașini. Ei doreau să fie lăsați să meargă în județele în care voiau să ajungă.