Cei mai mulți dintre americanii care au participat la un sondaj realizat de The Associated Press - NORC Center for Public Affairs Research consideră că războiul din Afganistan, cel mai îndelungat purtat de Statele Unite, nu a meritat.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Aproximativ două treimi dintre respondenți nu cred că războiul a meritat efortul, arată sondajul. În același timp, 47% sunt de acord cu modul în care președintele Joe Biden gestionează problemele internaționale, iar 52% sunt de acord cu politica lui de securitate națională.
Sondajul a fost realizat în perioada 12 - 16 august, în timp ce războiul de două decenii s-a încheiat, iar talibanii au revenit la putere în Afganistan.
Biden a fost criticat pentru modul în care a gestionat retragerea trupelor, stârnind o criză umanitară după cum au considerat mulți.
CITEȘTE ȘI Secretar de stat în Ministerul Sănătății: România va înregistra 1.500 de cazuri zilnice de COVID-19 la jumătatea lunii septembriePreședintele și-a menținut decizia ca trupele să părăsească țara, insistând că nu va permite ca războiul să continue la nesfârșit și pariind că americanii sunt de acord cu el.
Tot aproximativ două treimi dintre participanții la sondaj au considerat că războiul din Irak, care a coincis în parte cu cel din Afganistan, a fost o greșeală.
Circa jumătate dintre americani au spus că sunt extrem sau foarte îngrijorați legat de amenințarea pe care o reprezintă grupările extremiste din afara Statelor Unite. O treime sunt moderat îngrijorați, iar doar 1 din 10 spune că nu își face griji din această cauză.
După 20 de ani de la atacurile din 11 septembrie, care au motivat războiul din Afganistan, mai mulți americani spun că percep amenințarea majoră la securitatea națională ca fiind internă.
Aproximativ două treimi sunt extrem sau foarte îngrijorați legat de amenințarea reprezentată de grupările extremiste din SUA. O treime sunt cumva îngrijorați, iar doar 1 din 10 spune că nu își face griji din această cauză.
CITEȘTE ȘI Talibanii au început să meargă din ușă în ușă să le spună oamenilor să se întoarcă la muncăSondajul AP-NORC a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 1.729 de adulți.