Spitalul CFR Witting, dar și alte spitale ale Ministerului Transporturilor, vor trece la Ministerul Apărării. "Avem o urgență, la Spitalul Militar Central trebuie construite clădiri moderne, avem nevoie să mutăm o parte a activității în zona Spitalului Witting”, a declarat ministrul Apărării Vasile Dîncu. Dîncu spune că medicii și asistenții de la Witting își vor păstra locul de muncă și că vor fi preluați automat în sistem.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale, a explicat într-un interviu acordat News.ro că Spitalul Witting din Capitală, aflat acum în subordinea Ministerului Transporturilor, va trece la Ministerul Apărării. Pe viitor, în afară de Spitalul Witting, și alte spitale CFR vor trece la acest minister, explică ministrul. Este nevoie atât de spațiile acestor unități sanitare, dar și de personalul medical existent aici, pentru a realiza un sistem medical militar modern, spune Vasile Dîncu.
CITEȘTE ȘI PROPUNERE OFICIALĂ: Romgaz și OMV Petrom, obligate să-și încalce contractele "la liber" cu industria pentru a asigura gazele pentru casnici și CET-uri la prețuri reglementateVasile Dîncu: „Învățământul și Sănătatea sunt două dintre prioritățile mele în aceasă zonă a Apărării, consider că sunt foarte importante pentru mandatul unui ministru civil”
„Ca ministru, mi-am propus ca unul dintre cele mai importante proiecte ale mele să fie creșterea calității veții oamenilor din armată. Armata, dincolo de înzestrare, de armamente moderne și celelalte lucruri, are nevoie de oameni sănătoși, de oameni care să fie în deplinătatea puterilor și de familii care să-i susțină. De aceea, am considerat că Învățământul și Sănătatea sunt două dintre prioritățile mele în această zonă a Apărării și consider că sunt foarte importante pentru mandatul unui ministru civil.
Noi avem o unitate de elită a medicinei noastre, consider eu, și acum o cunosc destul de bine, este vorba despre Spitalul Militar Central. Doamna director Florentina Ioniță este un profesionist și un manager care este mereu nemulțumită de ceea ce face, vrea mereu mai mult, are întotdeauna proiecte și acest lucru o face să fie un partener extraordinar pentru mine. Și eu funcționez după același principiu. De aceea am stabilit încă de la început că la proiectele pe care le are în acest moment Spitalul Militar Central, de dezvoltare, de refacere a unor pavilioane, avem nevoie de o extindere", afirmă Dîncu.
Vasile Dîncu: „Ministerul Transporturilor nu mai este, cum era înainte, o instituție de stat cu zeci de mii de angajați, acestea nu se mai justifică”.
"M-am înțeles cu Ministrul Transporturilor, cu domnul vicepremier Grindeanu, în zona lor au rămas o serie de spitale ale transporturilor, spitale CFR sau de altă natură care nu mai pot să se dezvolte și nu este normal să se mai dezvolte în zona aceasta, pentru că nu mai avem în Ministerul Transporturilor, nu mai este, cum era înainte, o instituție de stat cu zeci de mii de angajați, acestea nu se mai justifică. Astfel că am stabilit să trecem câteva spitale din administrarea Ministerului Transporturilor în cadrul Ministerului nostru, pentru că noi avem nevoie de a dezvolta un sistem medical militar modern, în care avem nevoie și de alte spații”, a declarat Ministrul Apărării.
Personalul sanitar care lucrează în spitalele care vor fi preluate de la Ministerul Transporturilor va fi preluat automat în subordinea Ministerului Apărării. Ministrul Apărării spune că unii dintre medici vor avea posibilitatea să devină medici militari. Dîncu: „Una dintre prioritățile noastre este să aducem cât mai multă resursă umană de calitate în zona spitalelor militare, Armata încă are nevoie de foarte mulți oameni”.
„Și dincolo de spații ne interesează cu adevărat, vă spun foarte sincer, și oamenii care lucrează în sistem, nu numai la Witting, dar și la alte spitale ale Ministerului Transporturilor, pentru că sunt oameni cu experiență și noi vrem să îmbunătățim foarte mult și calitatea oamenilor din sistemul de îngrijiri al sănătății din zona noastră", precizează Dîncu.
Vasile Dîncu: „Deocamdată începem cu Witting, pentru că avem o urgență”
"Avem o Comisie comună și lucrăm la acest proiect împreună. Deocamdată începem cu Witting, pentru că avem o urgență, fiindcă trebuie să rezolvăm situația din Spitalul Militar Central, unde trebuie să trecem la reconstrucția unor pavilioane, trebuie să construim niște săli moderne, niște clădiri moderne și atunci avem nevoie, fiind și în vecinătate, să mutăm o parte a activității în zona Spitalului Witting. Celelalte le vom stabili pe parcurs, progresiv, avem o echipă comună între Ministerul Transporturilor și Apărării, în care analizăm și alte lucruri la care lucrăm împreună, pe zona aceasta a spitalelor.
Nu numai că își vor păstra funcțiile și locul de muncă, eu cred că va fi o îmbunătățire a situației medicale din această zonă, inclusiv a personalului, pentru că aceștia vor fi preluați în sistemul nostru în mod automat, unii au posibilitatea să devină medici militari, ceea ce înseamnă și alte posibilități de dezvoltare în ceea ce privește profesia lor, deci din perspectiva aceasta vreau să vă spun că noi avem nevoie de oameni în plus, și aceasta este una din prioritățile noastre, aceea de a aduce cât mai multă resursă umană de calitate în zona spitalelor militare, pentru că în acest moment Armata, în întregul ei, are încă nevoie de foarte mulți oameni, nu numai pentru că conștientizăm că avem o situație operațională în zona aceasta a Flancului de Est, cum spunem noi, dar și pentru că încă avem destule goluri în sistemul nostru medical, adică am putea să angajăm în jur de 20, 30% din locurile care sunt în acest moment goale, deci și din punctul acesta de vedere oamenii vor avea un regim cu siguranță mult mai bun, și din perspectiva infrastructurii, dar și din perspectiva câștigurilor, pentru că, în ultima vreme, Ministerul Transporturilor nu a reușit să asigure chiar cel mai înalt nivel de salarizare și mai ales condiții profesionale”, a declarat ministrul Apărării.