State membre UE au început să trimită migranți care au ajuns în ultimele cinci luni în Europa - prin Grecia - înapoi în această țară, pentru ca cererile de azil să le fie evaluate de către autoritățile elene, relatează The Associated Press.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Potrivit reglementărilor europene, migranții sunt obligați să ceară azil în țările pe teritoriul cărora intră pentru prima oară în Uniune, arată news.ro.
Însă aceste reglementări au fost suspendate în 2015, în contextul în care sute de mii de oameni, marea majoritate refugiați sirieni, au intrat pe teritoriul Greciei.
Comisia Europeană (CE) a anunțat că un număr de state membre UE au cerut să trimită migranți înapoi în Grecia și că au cerut totodată ca Atena să lea dea asigurări că are instalații în care să-i primească în mod adecvat.
O purtătoare de cuvânt a CE Tove Ernst a declarat marți că reglementările în domeniul azilului au fost reintroduse în decembrie.
Însă ”nu este vorba despre o reluate completă, este (vorba despre o) reluare treptată”, a subliniat ea.
Serviciul grec pentru azil a anunțat că Atena a primit peste 400 de solicitări în acest sens.