Grupul de Comunicare Strategică anunță luni 230 de cazuri noi de infectare cu coronavirus și decesul a 36 de persoane în ultimele 24 de ore.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
La ATI sunt internați 580 de pacienți. În București și în toate județele, rata infectării este sub 1, scrie News.ro.
”Până astăzi, 24 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.075.773 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.033.984 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 230 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, indicădatele transmise de autorități.
În București sunt 41 de cazuri noi de COVID-19, șase județe au între 10 și 20 de cazuri, 4 județe nu au niciun caz, iar restul au sub 10 cazuri.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este sub 1 în Capitală și în județe.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 59 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 29.977 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 23.05.2021 (10:00) – 24.05.2021 (10:00) au fost raportate 36 de decese (15 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Dolj, Harghita, Hunedoara, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman și Tulcea.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.585. Dintre acestea, 580 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.773.851 de teste RT-PCR și 1.102.616 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.392 de teste RT-PCR (3.025 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.367 la cerere) și 5.095 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 9.949 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.935 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 37.965 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 60 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 465 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 23 mai, 1.430 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 313.000 de lei.
Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.543 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 65 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 191 de cetățeni români aflați în străinătate, 35 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.