Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea a fost prinsă în flagrant de procurorii DNA, după ce ar fi luat mită 120.000 lei într-un caz de achiziție de produse de protecție împotriva coronavirus.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Sorina Pintea urmează să fie prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă, arată Adevărul.
CITEȘTE ȘI Gemini Solutions: În industria software, să fii mereu la curent cu cele mai noi tendințe și evoluții nu este numai o provocare, ci și o necesitateDirecția Națională Anticorupție a organizat vineri o acțiune de prindere în flagrant la Spitalul Județean din Baia Mare, în care este vizat și fostul ministru al Justiției, Sorina Pintea, în legătură cu un contract de achiziții, a declarat pentru HotNews.ro și șeful DNA, Crin Bologa.
"Eu cred că sunt și medici cinstiți, dar știm cu toții că lucrurile pe această parte sunt încă nerezolvate. Sunt spitale în această țară unde medicii spun: 'Nu este nevoie, mulțumim.' Eu cred că nu merită acești oameni, pentru câțiva care fac asta, să fie murdăriți", a explicat atunci Pintea, din poziția de ministru.
Pintea a fost ministru al Sănătății în Guvernul Dăncilă din data de 29 ianuarie 2018. Anterior fusese aleasă senator în 2016 din partea PSD. Ulterior, pe 4 februarie 2017 și-a anunțat demisia din funcția de senator, alegând să rămână în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.