Zeci de echipe de intervenție s-au deplasat duminică seară la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, unde a fost semnalat un posibil incendiu.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Potrivit Digi24, IGSU a transmis că este vorba despre „un ventilator extern al unității mobile ATI care degajează fum”, arată Hotnews.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Andrei Cionca, CEO, Impetum Group: Optimismul managerilor a crescut. S-au deteriorat capitalul de lucru și relația cu băncile, dar suntem departe de o criză a cash-ului în companiiUn incendiu a fost anunțat duminică seară la secția mobilă ATI de la Institutul Marius Nasta, unde sunt internați șase pacienți. Conform IGSU, un ventilator extern scoate fum și zeci de echipaje de intervenție se află la unitatea medicală, anunță și news.ro.
În unitatea mobilă, aflată în curtea spitalului, sunt șapte pacienți, dintre care o parte sunt intubați, conform postului TV.
Inquam Photos / Octav Ganea
UPDATE ora 23.18 - "Era anunțat un incendiu la TIR-ul de terapie intensivă, însă la sosirea echipelor nu era foc cu flacără. În interiorul TIR-ului nu era fum și nici flacără. Probabil ceva la exteriorul TIR-ului a fost. Echipele sunt acolo, nu sunt probleme. Probabil, pacienții vor fi relocați până se verifică complet situația. Nu sunt probleme la acest moment", a declarat, la Antena 3, șeful DSU, Raed Arafat.
La acest moment nu se mai observă degajare de fum și se fac verificări pentru identificarea focarului.
UPDATE 2 ora 23.21 Ministerul Sănătății anunță că a fost informat despre un incident la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București.
Din primele informații este vorba despre un ventilator exterior la unitatea mobilă ATI din exetriorul spitalului la care s-a înregistrat o degajare de fum.
În interior se aflau 7 pacienti. Nu sunt victime. Se efectuează evacuarea de siguranță a pacienților. Toți pacienții rămân internați în institut.
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a ajuns la unitatea sanitară.
Inquam Photos / Octav Ganea