Autoritățile au annțat că, vineri, la ora 16.00, 47 de persoane erau în carantină și 8.356 izolate la domiciliu diferența față de raportarea de la ora 10.00 fiind dată de datele eronate transmise de DSP Gorj. Fostul șef al instituției este cerceta penal pentru neglijență în serviciu”. Ultimul test făcut pacientului din Gorj infectat cu coronavirus a ieșit negativ, iar după următorul test ar putea fi externat și nu va mai sta izolat la domiciliu.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Ministerul Sănătății a fost informat de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase „prof.dr. Matei Balș” că pacientul din județul Gorj depistat cu noul Coronavirus (COVID-19) a fost retestat în cursul zilei de astăzi, testele având rezultat negativ. Reprezentanții institutului au anunțat că, în următoarea perioadă, pacientul va fi testat a treia oară. Dacă rezultatul va fi tot negativ atunci pacientul este considerat vindecat și va fi externat. După externare pacientul nu trebuie să mai fie izolat la domiciliu sau în carantină”, a transmis, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.
Sursa citată a precizat că 47 de persoane se află în carantină, iar 8.356 de persoane sunt monitorizate la domiciliu, scrie News.ro.
”Diferențele față de datele transmise la ora 10.00, provine din cauza faptului că Direcția de Sănătate Publică Gorj a transmis incorect datele pentru informarea din prima parte a zilei. Totodată, în județul Gorj a fost înregistrat un dosar penal pentru infracțiunea de „neglijență în serviciu”, polițiștii și procurorii autosesizându-se ca urmare a informațiilor comunicate public de către Ministerul Sănătății”, au mai transmis autoritățile.
Dosarul îl vizează pe fostul director al DSP Gorj care a transmis informații eronate în contextul apariției primului caz de coronavirus.