Un nou exercițiu de verificare a sistemelor de avertizare-alarmare a populației va avea loc miercuri la nivel național, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Exercițiul “Miercurea Alarmelor” va avea loc în intervalul 10.00-11.00, în toate județele țării, scrie News.ro
IGSU spune că aceste exerciții lunare sunt necesare și utile, deși pot genera disconfort în rândul populației.
Sirenele din țară vor emite semnalul „Prealarmă aeriană”, care are rolul de prevenire a populației civile asupra apariției pericolului.
În România există trei tipuri de alarme: alarmă la dezastre (cinci sunete), prealarmă aeriană (trei sunete) și alarmă aeriană (15 sunete).
Acțiunea, denumită generic ”Miercurea alarmelor”, se desfășoară, începând din luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, pentru testarea mijloacelor tehnice existente la nivel național și îmbunătățirea timpului de reacție a autorităților în situații speciale de urgență.
Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația prin intermediul sirenelor electrice și electronice sunt inundațiile, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.