Circa 3.000 de persoane participă la mitingul organizat de patru patronate ale transportatorilor rutieri în Piața Victoriei, la care s-au asociat și taximetriști, în piață fiind aduse aproximativ 70 de camioane. Participanții la miting scandează împortriva Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și a președintelui instituției, Mișu Negrițoiu, considerat răspunzător de scumpirea acelerată a polițelor RCA.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Peste 100 de taximetriști sunt prezenți, cu mașinile, în zona protestului.
Protestul, care are loc în Piața Victoriei, a început la ora 9.00 și este programat să se termine la ora 15.00.
CITEȘTE ȘI FOTO Ion Țiriac și-a primit modelul exclusivist LaFerrari, de peste 1 milion de euro. Este singurul român cu această mașinăAcțiuni similare sunt organizate la această oră în mai multe orașe.
Ieri, transportatorii rutieri au anunțat că nu renunță la proteste și au solicitat Guvernului ca tarifele RCA să fie înghețate la valorile medii actuale ale daunelor, nu la cele viitoare.
În replică, Guvernul a aprobat ordonanța care îngheață 6 luni tarifele RCA, dar a transmis că acestea vor fi plafonate la un nivel care va fi stabilit de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
UPDATE ora 10.50 Joi dimineața, după începerea protestului, Guvernul a transmis din nou că problema RCA trenează de multă vreme, din cauza incapacității instituțiilor responsabile de a gestiona această situație, că ordonanța adoptată ieri reflectă solicitările transportatorilor, respectând legea și rolul tuturor instituțiilor implicate, dar că nu este în competența Guvernului să stabilească valoarea de plafonare a tarifelor RCA, fiind inadmisibil să i se solicite Guvernului acest lucru.
"Această chestiune trebuie clarificată de ASF. Guvernul nu se poate substitui instituțiilor care trebuie să-și asume responsabilitatea rezolvării disensiunilor dintre asigurători și transportatori. Stabilirea prețurilor, cerere formulată azi în petiția adresată Guvernului, nu este în atribuțiile Executivului, ci a Autorității de Supraveghere Financiară, care are cadrul legal să intervină", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.