Cel puțin șapte persoane au fost rănite vineri într-o explozie produsă în orașul Lyon din estul Franței, au indicat surse concordante citate de AFP și Reuters.
Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Potrivit poliției, explozia a avut loc pe o stradă pietonală din centrul orașului, arată Agerpres.
CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Surpriză pentru un turist care a închiriat o casă în Amsterdam prin AirbnbParchetul a indicat că deflagrația ar fi putut fi provocată de un colet-capcană.