Zona arctică trece prin cel mai dificil sezon de incendii din istorie, cu flăcări uriașe în Groenlanda, Siberia și Alaska ce produc fum vizibil din spațiu.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Regiunea a înregistrat cea mai călduroasă lună iunie din istorie. De la începutul acelei luni, peste 100 de incendii de vegetație au ars Cercul Arctic. În Rusia, au izbucnit astfel de incendii în 11 dintre 49 de regiuni, scrie The Guardian, preluat de news.ro.
Organizația Mondială Meteorologică (WMO), serviciul de monitorizare climatică a Națiunilor Unite, a spus că acestea sunt „fără precedent”.
Cele mai mari flăcări, cauzate - după cum cred specialiștii - de fulgere au fost în Irkutsk, Krasnoyarsk și Buryatia. Vântul duce fumul departe, astfel că în Novosibirsk, cel mai mare oraș din Siberia, a fost afectată calitatea aerului. În Siberia, temperatura medie în luna iunie a fost cu 10 grade Celsius mai mare decât media lunii iunie calculată în intervalul 1981 - 2000.
În Groenlanda, incendiul din Sisimiut, detectat pe 10 iulie, a izbucnit în timpul unei perioade neobișnuit de calde și secetoase, când suprafața înghețată a început să se topească mai devreme cu o lună decât în mod normal.
În Alaska, 400 de incendii au fost raportate.
Mark Parrington, cercetător la Climate Change Service și Atmosphere Monitoring Service pentru programul european Copernicus Earth Observation, a descris extinderea fumului drept „impresionantă”.
Thomas Smith, geograf la London School of Economics, a declarat pentru USA Today că incendii de astfel de dimensiuni nu au fost văzute în înregistrările satelit din ultimii 16 ani.
Astfel de incendii pot dura zile sau luni și produce cantități semnificative de gaze cu efect de seră. „Acestea sunt unele dintre cele mai mari incendii de pe planetă, unele dintre ele afectând o suprafață mai mare de 100.000 de hectare”, a spus Smith.
Incendiile din luna iunie 2019 din zona arctică au produs mai mult dioxid de carbon decât toate incendiile din zonă produse în aceeași lună din 2010 și 2018 împreună, a mai explicat el.
Doar în luna iunie a acestui an, WMO a transmis că incendiile din regiunea arctică au emis 50 de megatone de CO2, egal cu emisiile produse de Suedia într-un an.