O conductă de aducțiune a apei spre orașul Hațeg, reparată cu zeci de dopuri din lemn, a stârnit sute de comentarii și câteva mii de distribuiri pe internet, după ce starea în care se află a fost fotografiată și postată pe o pagină de Facebook, operatorul regional de apă, SC Apa Prod SA, recunoscând, luni, că țeava este în administrarea sa.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
În fotografie se observă cum, de-a lungul unui tronson de conductă, spărturile au fost astupate cu dopuri din lemn, iar în unele părți, apa reușește să iasă și pe lângă aceste improvizații.
CITEȘTE ȘI Vremea intră într-un proces de încălzire, în următoarele două săptămâniDupă apariția, în spațiul public, a fotografiei în care este prezentată conducta de alimentare a orașului Hațeg, conducerea companiei de apă a precizat, într-un comunicat de presă, că tronsonul are o lungime de 580 de metri și că va fi înlocuit în perioada următoare. Valoarea lucrărilor este estimată la 145.000 de euro, scrie Agerpres.