Vremea în weekend va fi caldă, cu temperaturi situate între 22 și 30 de grade, însă instabilă, urmând ca sâmbătă după-amiază să plouă în toată țara, în special în zona de munte, unde vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și chiar grindină. Și duminică va ploua torențial în partea de vest a țării, în timp ce în est vremea va fi frumoasă, iar ploile vor fi de scurtă durată.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), citată de News.ro, vremea va fi caldă în perioada următoare, însă instabilă.
Sâmbătă, această instabilitate se va simți mai întâi în zona de munte, apoi și în restul țării. Va ploua în toată țara, vor fi intensificări ale vântului însoțite de frecvente descărcări electrice, în special în zona de munte, unde va fi și grindină. Temperaturile maxime vor fi în general între 25 și 30 de grade, mai ridicate în sudul țării, în timp ce minimele nu vor coborî sub 14 grade Celsius.
Duminică, în prima zi de Rusalii, meteorologii spun că instabilitatea se va intensifica mai ales în partea de vest a țării, unde va ploua torențial, ploile fiind însoțite de frecvente descărcări electrice și grindină. În partea de est, în Moldova, în Muntenia și în Dobrogea, vremea va fi frumoasă, cu cer varibail și doar izolat vor fi ploi de scurtă durată. Valorile termice se vor situa între 25 și 28 de grade, mai ridicate în vest și sud-vest.
Luni, în a doua zi de Rusalii, vremea va fi caldă în toată țara, cerul va fi variabil și va mai ploua doar în sud-est și la munte, unde vor fi și condiții de grindină. Maximele vor fi în jur de 29-30 de grade, iar temperaturile pe timpul nopții vor fi în jur de 14-16 grade Celsius.
În București, sâmbătă va ploua slab după-amiază, însă vremea va fi caldă. Temperaturile maxime vor fi în jur de 28-29 de grade, iar minimele vor atinge 17 grade Celsius. Și duminică și luni vremea va fi plăcută, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperaturile maxime vor fi asemănătoare cu cele de sâmbătă, în jur de 29-30 de grade.