Trupa The Rolling Stones și Universal Music Group (UMG) au anunțat că au încheiat un parteneriat global, ce include distribuția înregistrărilor muzicale și a catalogului audio-vizual al formației britanice, operațiuni de arhivare pe diverse suporturi și activități globale de merchandising și management de brand, informează PA, preluată de Agerpres.ro.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Acest parteneriat marchează debutul unei noi ere în colaborarea extinsă pe care trupa The Rolling Stones o are deja cu această companie din industria muzicală.
Catalogul formației britanice include unele dintre cele mai premiate și mai influente albume din toate timpurile, de la "Sticky Fingers" (1971) și până la materialul premiat cu Grammy "Blue & Lonesome" (2016).
UMG va continua să distribuie catalogul muzical al grupului The Rolling Stones pe plan global, iar alte proiecte viitoare și reeditări vor fi lansate prin intermediul brandurilor și rețelelor administrate de UMG.
Compania Eagle Rock, deținută de UMG, producător și distribuitor de programe muzicale difuzate la televiziune, pe DVD-uri, Blu-Ray și suporturi digitale, și-a extins în urma noului acord drepturile sale de distribuție globală aferente catalogului extins audio-video al trupei britanice.
În virtutea acordului, Eagle Rock va relansa mai multe filme de arhivă ce prezintă concertele susținute de grupul The Rolling Stones, inclusiv cele susținute la Atlanta (1989) și în cadrul turneelor "Steel Wheels" (1989-1990), "Voodoo Lounge" (1994), "Bridges To Babylon" (1997-1998), "Four Flicks" (2002) și "Bigger Bang" (2005-2006).