Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a atribuit Xerox Romania Echipamente și Servicii contractul pentru furnizarea serviciilor de tipărire a corespondenței adresată contribuabililor. Estimat la 35,2 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost încheiat în final pentru 20,5 milioane de lei, fără TVA, pe următorii 4 ani.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
La licitație au depus oferte și Zipper Services Cluj-Napoca, Inform Lykos și asocierea formată din European Funds Invest și Stefadina Comserv.
Contractul constă în trimiterea unui număr de 76,8 milioane de plicuri.
“Prin prestarea acestor servicii se asigură tipărirea centralizată a întregii corespondențe ce este adresată contribuabililor de către ANAF, rezultatul final fiind documentul fiscal anvelopat în plic personalizat ANAF sau colet (denumit pe scurt "trimitere finalizata") ce trebuie comunicat contribuabililor persoane fizice și juridice din țară, prin intermediul unui operator postal”, se arată în anunțul licitației.
Anterior, serviciile de tipărire și transmitere a informărilor ANAF către contribuabili au fost prestate tot de Xerox România, pentru 14,99 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat de 16,3 milioane de lei, fără TVA.
Contractul a fost încheiat în urma unei licitații în august 2014 și a avut o durată de doi ani.