Debitorii au ajuns sau ar putea ajunge în curând în situația în care ar putea cere constatarea impreviziunii și să ceară ajustarea contractelor.
O serie de modificări, anunțate anterior la Profit.ro, au fost promulgate acum la OUG 52/2016, legea principală care reglementează creditele acordate persoanelor fizice.
O serie de modificări sunt pregătite la OUG 52/2016, legea principală care reglementează creditele acordate persoanelor fizice.
O serie de modificări sunt pregătite la OUG 52/2016, legea principală care reglementează creditele acordate persoanelor fizice.
Enira 2016, un “vin ca un parfum celebru”, este produs de Bessa Valley, Bulgaria - una dintre cele mai vechi regiuni viticole ale lumii.
Senatorul PSD Daniel Zamfir, alături de mai mulți parlamentari social-democrați, a depus un proiect pentru o nouă modificare a Legii 77/2016 privind darea în plată. Cea mai importantă prevedere ar permite și debitorilor cu credite ”Prim casă”/”Noua casă” să fie încadrați în situația de impreviziune ca urmare a creșterii dobânzilor și să poate cere astfel instanțelor reechilibrarea contractelor.
Curtea Constituțională a motivat decizia luată în luna iulie prin care a respins contestațiile băncilor cu privire la noua formă a Legii privind darea în plată. Curtea arată că instanțele vor trebui automat să constate că există impreviziune atunci când cursul a crescut cu mai mult de 52,6% de la data contractării creditului (așa cum se întâmplă în cazul creditelor în franci elvețieni) sau rata lunară s-a majorat cu mai mult de jumătate ca urmare a creșterii dobânzilor. Atât debitorii cât și creditorii vor avea dreptul de a cere adaptarea contractului în cadrul procedurii de dare în plată, și judecătorii vor pronunța soluția fără să evalueze situația materială a debitorului. Pentru creditele restructurate prin modificarea capitalului, data de referință a impreviziunii va fi cea a actului adițional. Mai mult, debitorii care au pierdut procese pe forma trecută a legii vor putea deschide altele.
Curtea Constituțională a României a venit cu o nouă pronunțare în privința Legii privind darea în plată, modificată anul trecut de Parlament și contestată de bănci. Astfel, Curtea a declarat neconstituțională prevederea care arăta că debitorii beneficiază, practic, automat de ștergerea datoriilor rămase după executarea silită. Au fost însă respinse celelalte excepții ridicate de bănci, inclusiv cele referitoare la variația cursului cu mai mult de jumătate.
Centrul Român de Politici Europene invită avocații din Baroul București joi, 11 iulie, de la 10.00 la 15.30 la Golden Tulip Victoriei București, la un seminar de lucru în cadrul căruia se va dezbate stadiul implementării Directivei (UE) 2016/343 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, cât și de a prezenta rezultatele obținute până la acest moment în cadrul proiectul PRESENT.
Senatorii au aprobat miercuri noi modificări la Legea dării în plată, prin care sunt redefinite condițiile în care judecătorii vor evalua situația de impreviziune în care ajung debitorii, ceea ce ar face, teoretic, mult mai ușor de admis cererile de dare în plată. Anterior, în comisii, senatorii respinseseră prevederea prin care persoanele care au contractat credite ipotecare, garantate de stat, în programul Prima Casă ar fi putut da în plată imobilul pentru stingerea creditului.
Amendamentul prin care persoanele care au contractat credite ipotecare, garantate de stat, în programul Prima Casă vor putea da în plată imobilul pentru stingerea creditului a fost respins. În schimb, au fost adoptate noi condiții, în care judecătorii vor evalua situația de impreviziune în care ajung debitorii, ceea ce ar face, teoretic, mult mai ușor de admis cererile de dare în plată.
Banca Națională a României a analizat schimbările pregătite în cazul Legii privind darea în plată, prin care sunt redefinite condițiile în care judecătorii vor evalua situația de impreviziune în care ajung debitorii, și a transmis Parlamentului că amendamentele inițiate de sentorul Daniel Zamfir deturnează scopul legii și sunt neconstituționale. Mai mult, BNR arată că impreviziunea nu poate fi stabilită prin lege, iar amendamentele ar afecta negativ atât debitorii, cât și creditorii.
Băncile atacă schimbările pregătite în cazul Legii privind darea în plată, prin care sunt redefinite condițiile în care judecătorii vor evalua situația de impreviziune în care ajung debitorii, indicându-le ca neconstituționale, discriminatorii și stabilite aleatoriu, fără studiu de impact. Bancherii se opun, totodată, introducerii programului Prima Casă în sfera de aplicabilitate a Legii dării în plată, avertizând că ar afecta rating-ul de țară.
Inițiatorul Legii privind darea în plată vine cu noi amendamente, prin care vrea să redefinească condițiile în care judecătorii vor evalua situația de impreviziune în care ajung debitorii. Astfel, se va considera că se aplică darea în plată automat în condițiile în care imobilul locuință cu care este garantat un credit ipotecar s-a depreciat cu mai mult de jumătate față de momentul contractării împrumutului, în cazul în care valuta creditului s-a apreciat cu mai mult de 20% față de leu, dacă gradul de îndatorare a crescut față de momentul acordării creditului și debitorul a fost executat silit. Starea de impreviziune se va prezuma, fiind de datoria creditorului să dovedească în instanță faptul că nu sunt îndeplinite cererile de admisibilitate.
Paravion, cea mai mare agenție de turism online din România, intră în insolvență, conform informațiilor Profit.ro. Problemele sunt generate de scăderea afacerilor din Turcia, unde un site turistic însuma o treime din business. "Criza politică a făcut ca lira turcească să se devalorizeze foarte mult, în plus, au fost schimbate drastic condițiile comerciale, cu impact în profitabilitate. A fost căutat un investitor pentru site-ul din Turcia, dar fără succes", au arătat surse din piață pentru Profit.ro. UPDATE ora 13.36 Paravion confirmă oficial informația.
Raportul de activitate pe anul trecut al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) încalcă grav legea în vigoare prin lipsa unor informații-cheie expres cerute de legislație, conține date incomplete sau contradictorii și alte deficiențe. Puterea și Opoziția cer, cu acest argument, restructurarea instituției, inclusiv a structurii de personal.
Societatea Națională Plafar a înregistrat anul trecut o pierdere de circa o jumătate de milion de lei, exporturile reprezentând în același an o sumă infimă din cifra de afaceri netă, relevă bilanțul contabil al companiei de stat, care urmează să fie supus aprobării adunării generale a acționarilor.
Banca Națională a României a înregistrat un profit de 124,6 milioane de lei anul trecut, în scădere de la 783,4 milioane de lei în 2015, pe fondul unui profit operațional mai mic și a creșterii puternice a cheltuielilor cu reevaluarea activelor și pasivelor. Circa 100 de milioane de lei au mers la bugetul de stat, față de 627 de milioane de lei în 2015.
Paravion, cea mai mare agenție de turism online din România, activă și pe piața din Turcia cu portalul de turism Bavul.com, a raportat afaceri totale de aproximativ 78 milioane de euro în 2016. Operațiunile din România au crescut cu 20% față de anul precedent, ajungând la circa 55 milioane de euro, iar cele din Turcia s-au ridicat la 23 milioane de euro.
Băncile câștigă de trei ori mai multe procese pe darea în plată decât clienții, arată datele instanțelor la mai bine de o lună după ce Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei pe Legea în cauză. Instanțele cer informații despre veniturile și averea clienților, pentru a stabili dacă aceștia sunt în situația impreviziunii.
Băncile câștigă de trei ori mai multe procese pe darea în plată decât clienții, arată datele instanțelor la mai bine de o lună după ce Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei pe Legea în cauză. Instanțele cer informații despre veniturile și averea clienților, pentru a stabili dacă aceștia sunt în situația impreviziunii.
Deficitul de cont curent s-a adâncit cu aproape 2,2 miliarde de lei față de 2015, ca urmare a creșterii importului de bunuri și a înrăutățirii contului veniturilor primare.
BRD-Groupe Société Générale anunță o creștere semnificativă a profitului net, cu 63,4%, până la 763 de milioane de lei în 2016 față de 467 milioane de lei în 2015, ca urmare a majorării veniturilor și, în special, a reducerii costurilor cu riscul.
Bugetul de stat adoptat de Parlament este considerat ambițios și optimist de guvernatorul Mugur Isărescu, care salută, însă, angajamentul pentru un deficit de sub 3% din PIB.
Livrările de aeronave comerciale Airbus în 2016 au atins un nou record al companiei, de 688 de aeronave livrate către 82 de clienți. Livrările au fost cu peste 8% mai mari decât recordul precedent de 635 de aeronave, stabilit în 2015. Acestea au inclus 545 de aeronave A320 cu un singur culoar, dintre care 68 au fost aeronave A320neo, 66 de aeronave A330, 49 de aeronave A350 XWB și 28 de aeronave A380, a anunțat compania.