Libra Internet Bank îl desemnează pe Lucian Anghel ca director general adjunct, care va ocupa și poziția de Chief Risk Officer, precum și pe cea de economist șef.
Deutsche Bank consideră că Alpha Bank este cea care va beneficia cel mai mult de pe urma tranzacției cu grupul italian UniCredit. Prețul țintă dat de analiștii băncii germane este de 2 euro pe acțiune, iar recomandarea este "buy", în condițiile în care acțiunile băncii elene se apreciază deja puternic pe bursa din Atena.
BRD Groupe Societe Generale și UniCredit Bank Romania au depus oferte la o licitație organizată de CFR Călători pentru servicii de creditare, în sumă de 208,722 milioane de lei, banii urmând să fie utilizați pentru refinanțarea unor împrumuturi cu scadență la 22 decembrie 2023 și care au fost utilizate pentru finanțarea capitalului circulant al transportatorului feroviar.
Președintele PKO Bank Polski, cea mai mare bancă din Polonia în funcție de active, care intră acum în România, mișcare ce confirmă informațiile anunțate anterior de Profit.ro, spune că a ales piața românească orientându-se spre zone cu clienți ai băncilor care plănuiesc să-și exporte serviciile
Grupul italian UniCredit a înregistrat un profit net de 215 milioane de euro în România, la 9 luni din 2023, în creștere cu 51% față de aceeași perioadă din anul precedent, pe fondul creșterii veniturilor nete din dobânzi și comisioane. Trimestrul al treilea a fost cel mai bun din acest an, cu un rezultat net de 83 de milioane de euro. UniCredit a anunțat luni achiziția Alpha Bank România.
JPMorgan vede un impact redus, predominant pozitiv, al acordului dintre Alpha Bank și UniCredit, menținând estimarea anterioară că cele două grupuri vor oferi andamente mai bune decât cele ale pieței.
Cea mai mare parte a profiturilor adiționale de 100 de milioane de euro după acordul dintre UniCredit și Alpha Bank urmează să vină din România, arată Andrea Orcel, președintele grupului italian. El spune că se uită în continuare la oportunități de achiziții în Europa Centrală și de Est. De cealaltă parte, șeful grupului Alpha spune că vânzare activelor din România va aduce aceleași venituri recurente pentru acționari, dat fiind faptul că va păstra o cotă în banca rezultată după fuziune.
Acționarii UniCredit Bank România și AlphaBank România au decis fuziunea celor două subsidiare, care vor duce la formarea celei de-a treia celei mai mari bănci din România. Grecii de la AlphaBank vor păstra o cotă de 9,9% din noua entitate și vor încasa 300 de milioane de euro în cash.
OTP Bank a primit oferte de la Banca Transilvania și Raiffeisen Bank pentru vânzarea băncii din România, aflată pe locul 10 după active. Surse din piață au declarat pentru Profit.ro că Banca Transilvania ar fi favorită să câștige. Pe de altă parte, OTP ar vrea mai mulți bani decât sunt dispuse cele două bănci concurente să ofere.
JPMorgan a avut un nou trimestru cu venituri nete din dobânzi record și și-a îmbunătățit prognoza pentru anul în curs, beneficiind de creșterea ratelor dobânzilor și de achiziționarea First Republic Bank.
Sustenabilitatea este de fapt modul în care este asigurată dezvoltarea economică fără să fie compromise fie resursele naturale, fie nevoile sociale, spune, la emisiunea Educație cu Profit de la PROFIT NEWS TV, Alexandra Maier, manager de sustenabilitate în cadrul ING Bank. Rolul unei bănci în acest context, continuă ea, vine prin prisma finanțării.
Adrian Viman, fost CEO al Kaufland România, dar și al rețelei de 700 de magazine din Germania, devenit astfel cel mai puternic executiv român, a intrat cu o participație 5,72% în acționariatul Techventures Bank, fosta Bancă Feroviară, prin intermediul Adivi Estate, companie activă în sectorul imobiliar românesc.
Raiffeisen Bank România a lansat, în premieră pentru sectorul bancar românesc, prima emisiune de euroobligațiuni senior nepreferențiale sustenabile pe piața internațională de capital. Banca a primit cereri ridicate din partea investitorilor.
Cele 5 emisiuni de titluri de stat pentru populație cu o valoare agregată de 300 milioane euro ajung la tranzacționare la BVB într-un context în care piețele internaționale de bonduri sunt dominate de volatilitate. Investitorii au preferat expectativa și au venit cu cele mai slabe subscrieri din acest an, în contextul în care Minsterul Finanțelor a promovat instrumentele la randamente mai coborâte, înainte de saltul dobânzilor pe piețele dezvoltate din timpul desfășurării ofertei.
Președintele PKO Bank Polski, cea mai mare bancă din Polonia în funcție de active, care anticipează că va începe operațiunile pe piața din România în a doua jumătate a anului viitor, a demisionat, gestul nefiind motivat oficial.
Autoritatea de reglementare financiară germană BaFin va trimite un supraveghetor special la Deutsche Bank, în urma unor probleme legate de serviciile pentru clienți la divizia Postbank a celei mai mari bănci din Germania, a informat duminică cotidianul german Handelsblatt, citând surse apropiate subiectului, transmite Reuters.
Încă de la momentul lansării în România, First Bank nu a fost o bancă obișnuită în peisajul de banking local. Au făcut lucrurile diferit în toate aspectele, iar acest mindset se reflectă în cultura organizațională.
ING Bank România a obținut în primul semestru din 2023 un profit net de 750 milioane lei, în creștere cu 29% față de perioada anterioară a anului trecut.
Guvernul Țărilor de Jos și-a redus participația deținută la ABN Amro Bank NV sub 50%, prin vânzarea de certificate de acțiuni, încheind astfel pauza de cinci ani în vânzarea acțiunilor creditorului, transmite Bloomberg.
Obstacolele cu care s-a confruntat economia Germaniei în ultimii ani au fost numeroase, dar eticheta de "bolnavul Europei" este nedreaptă, spun strategii Deutsche Bank, care văd oportunități promițătoare pentru investitorii din cea mai mare economie a regiunii.
Banca Națională a României și Alpha Bank Romania organizează, în perioada 22 septembrie 2023 – 1 martie 2024, expoziția “Cele două fețe ale monedei. Mijloace de schimb - Capodopere ale artei”. Este pentru prima oară când Colecția numismatică Alpha Bank, una dintre cele mai importante colecții de monede antice din lume, călătorește în afara granițelor Greciei și prima expoziție cu participare internațională organizată în cadrul Muzeului BNR.
Directorul general al Deutsche Bank, Christian Sewing, a declarat că Germania va deveni ”bolnavul Europei” dacă ”problemele structurale” nu vor fi abordate imediat, relatează CNBC.
CEC Bank a înregistrat un profit net estimat, neauditat, de 369,4 milioane de lei în primul semestru din 2023, în creștere de peste trei ori față de aceeași perioadă din 2022. Banca a continuat să-și consolideze poziția pe piață și a înregistrat o creștere a activelor nete până la 69,08 miliarde de lei - plus 29,4% față de perioada similară a anului trecut.
OTP Bank a obținut în instanță suspendarea ordinului Președintelui ANPC din luna mai a acestui an privind modul de calcul al ratelor pentru rambursarea creditelor, informează banca.
Sorin Suciu preia conducerea Direcției Corporații Regionale și Sector Public din cadrul Raiffeisen Bank România. În noul rol va coordona o echipă alcătuită din peste 100 de angajați și îi va raporta lui Cristian Sporiș, Vice-Președinte & Head of Corporate Banking.