Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă, sâmbătă dimineață, pe autostrada A2 București - Constanța, tronsonul Medgidia - Murfatlar - Constanța, și pe autostrada A4 Ovidiu - Agigea, unde ninge și s-a depus un strat subțire de zăpadă, anunță centrul Infotrafic al Poliției Române.
Circulația vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie pe anumite tronsoane de drum de pe A2, DN 7 și DN 39, în intervale orare specifice.
Circulația autovehiculelor de mare tonaj este restricționată de sâmbătă până luni, inclusiv, pe Autostrada A2, precum și pe drumurile naționale (DN) 7 și 39, între anumite intervale orare.
Un număr de 42 de drumuri naționale din zece județe sunt în continuare închise din cauza viscolului, sâmbătă dimineață. De asemenea, sunt închise și Autostrăzile A2 și A4.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR, fosta CNADNR) a anunțat marți introducerea de restriciții de circulație pentru camioane pe Autostrada Soarelui (A2), pe Drumul Național 7 (DN7) și pe Drumul Național 39 (DN39), în minivacanța 30 noiembrie - 1 decembrie.
Accidente în lanț în care au fost implicate 17 autovehicule au avut loc miercuri dimineață pe autostrada București - Constanța, din cauza poleiului. Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, 22 de persoane au fost rănite, patru fiind transportate la spital.
Automobilul instructorului auto de la care a pornit accidentul în lanț de pe Autostrada Soarelui, de sâmbătă, nu are asigurare RCA validă înregistrată în sistemul CEDAM, relevă cercetările Profit.ro, confirmate și de mai mulți specialiști în asigurări.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR, fosta CNADNR) a anunțat joi că traficul pe Autostrada Soarelui (A2), principalul drum de acces dintre București și Constanța, va fi restricționat începând de vineri pe tronsonul Lehliu-Fetești, din cauza executării unor lucrări de întreținere.
Ministerul Transporturilor, împreună cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) și CFR SA, a anunțat o serie de măsuri pentru decongestionarea traficului rutier în perioada Paștelui, potrivit unui comunicat publicat joi.
Circulația rutieră pe Autostrada A2, între București și Lehliu, a fost deschisă circulației luni dimineață la ora 7,00, pentru toate categoriile de vehicule, a anunțat Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).